Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt își propune să organizeze, în septembrie, patru programe de formare profesională pentru 70 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.
Principalele meserii\ocupatii, în funcție de numărul de participanți, pentru care se vor organiza programe de formare profesională gratuite pentru șomeri sunt cele de comunicare în limba engleză, competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere, infirmieră și manichiurist.
„Serviciile de formare profesională sunt gratuite pentru şomerii indemnizaţi şi neindemnizaţi înregistraţi în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, iar persoanele care realizează venituri pot urma aceste programe de formare profesională suportând contravaloarea lor”, explică directorul executiv al AJOFM Olt, Constantin Cîtu.
Pentru detalii, cei interesaţi se pot adresa Compartimentului Formare Profesională din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, str. Dinu Lipatti, nr.48, tel.0249/413099.




































