Fiul unui primar de comună se află în stare gravă la spital după ce a provocat un accident rutier.
Este vorba de fiul primarului din comuna botoșăneană Flămânzi. Tânărul, în vârstă de 23 de ani, se afla în apropierea localității Câmpeni când, din cauza vitezei excesive, a scăpat mașina de sub control.
Maşina a ieşit în afara drumului, a ricoşat înapoi pe şosea, unde s-a răsturnat.
În urma accidentului, maşina a fost distrusă în totalitate, iar fiul edilului de Flămânzi a suferit mai multe răni.
La faţa locului a ajuns un echipaj de la Ambulanţă care i-a acordat acestuia primul ajutor, după care l-a transportat la Urgențe.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Sursa: realitatea.net



































