Guvernul Ciucă a adoptat, marți, un act normativ pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, prin care simplifică modalitatea de plată a facturilor cu acest ajutor.
Actul normativ prevede, pentru eficientizarea utilizării sprijinului acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea preţurilor la energie, ca beneficiarii de sprijin să aibă posibilitatea să transmită electronic documentele pe baza cărora se pot face plăți prin serviciul de mandat poștal, într-o aplicație electronică pusă la dispoziție de Compania Naţională „Poşta Română” – S.A.
Mecanismul actual prevede că beneficiarii de sprijin pot efectua plăți prin servicii de mandat poștal doar prin prezentarea la sediul subunităţilor poştale ale Companiei Naţionale „Poşta Română” – S.A. sau direct la salariatul poştal.
„Măsura propusă adaugă încă o posibilitate de utilizare a sprijinului pentru energie, asigurându-se astfel accesul nediferențiat și șanse egale pentru persoanele cu dizabilități, persoanele vârstnice, dar și a celorlalte categorii de persoane vulnerabile care beneficiază de sprijin pentru cheltuielile cu energia, prin accesarea informațiilor pe internet, fie pe calculator, tabletă ori telefon mobil, fără să fie nevoie să se deplaseze, mai ales în cazul persoanelor cu dizabilități si persoanelor vârstnice cu capacitate limitată de deplasare.
De asemenea, se redefinește termenul de „dovadă a serviciului de mandat poştal”, cu elemente specifice comunicării documentelor și informațiilor prin intermediul aplicației electronice”, se arată într-un comunicat al Executivului.
Ordonanța mai prevede modul de comunicare dintre Compania Naţională „Poşta Română” S.A și beneficiarii de sprijin, prin intermediul aplicației electronice.
Totodată, Compania Naţională „Poşta Română” S.A. va asigura funcționarea aplicației electronice, respectiv preluarea documentelor, prelucrarea acestora, efectuarea plăților către furnizorii de energie și apoi informarea beneficiarilor de sprijin.





































