Acasă Local Actualitate Județul Olt, ...

Județul Olt, sub Cod Galben de vreme rea din această seară până miercuri dimineață

Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, o avertizare meteorologică de Cod Galben de vreme rea pentru majoritatea zonelor țării, vizat fiind și județul Olt.

Avertizarea este valabilă de luni, 3 aprilie, începând cu ora 23.00, până miercuri, 5 aprilie, la ora 10.00.

În intervalul menţionat, vremea va fi deosebit de rece și temporar vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în noaptea de marți spre miercuri (04/05 aprilie), aria acestora se va restrânge către nord-est, se arată în avertizarea meteo.

În regiunile sudice și sud-estice va ploua, iar la munte și în zonele mai joase de relief din nordul și centrul Moldovei, Transilvania şi Banat se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare și local se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în sud-vest, 40…50 l/mp, spun meteorologii.

Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, în sudul Olteniei și al Moldovei unde vitezele la rafală vor depăși 55…65 km/h și pe arii restrânse 70…75 km/h.

Intensificări ale vântului vor fi temporar și în restul țării, iar în a doua parte a săptămânii vor mai fi intervale cu precipitații mixte.

Mâine, 4 aprilie, între orele 02.00 – 22.00, vor fi ninsori abundente la munte.

În Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali va ninge abundent (30…50 l/mp) și se va depune strat de zăpadă consistent în special la altitudini mai mari de 1400 m. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…60 km/h și vor fi perioade în care va fi viscol și vizibilitate scăzută.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.