Acasă Local Actualitate Polițiștii di...

Polițiștii din Balș, către elevii Liceului Tehnologic nr. 1: Nu încerca consumul de droguri, cândva vei deveni dependent de ele!

Polițiștii Balș au desfășurat, joi, o acțiune informativ-preventivă la Liceul Tehnologic Nr. 1, pe linia traficului și consumului ilicit de substanțe cu efect psihoactiv.

Principalele obiective ale acțiunii au fost conștientizarea elevilor cu privire la riscurile și consecințele negative ale consumului de droguri sau al altor substanțe cu efect psihoactiv și identificarea cu sprijinul cadrelor didactice a comportamentelor dezadaptative din rândul elevilor, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Cosmin Lupu.

De asemenea, polițiștii au informat elevii și cadrele didactice asupra modului de sesizare a instituțiilor competente, în cazul în care iau cunoștință despre fapte de consum sau trafic de substanțe interzise.

Oamenii legii au vorbit cu 55 de elevi și cu opt cadre didactice, care au primit sfaturi și recomandări din partea polițiștilor prezenți:

– Nu încerca consumul de droguri, cândva vei deveni în mod sigur dependent de ele!

– Gândește-te de două ori înainte să accepți diferite propuneri cu privire la droguri!

– Nu intra în relație cu plasatorii de droguri, indiferent cât de tentante sunt „atențiile” (doze gratuite, bani, obiecte, etc.)!

– Dacă ai un prieten consumator de droguri nu îl ocoli și îndrumă-l să ceară sprijin familiei, profesorilor, medicului sau altor persoane care îl pot ajuta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.