Acasă Local Actualitate Jandarmeria O...

Jandarmeria Olt, măsuri suplimentare la manifestările organizate în județ de „Sfinții Împărați Constantin și Elena”

Pentru că urmează zile cu multe evenimente cultural-artistice, prilejuite de sărbătoarea creștin-ortodoxă „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Olt s-a luat o serie de măsuri suplimentare pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, creșterea siguranței participanților și pentru asigurarea intervențiilor în cazul solicitărilor imediate.

Efectivele de jandarmerie, în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Olt, vor asigura măsurile de ordine publică pe întreaga perioadă de desfăşurare a evenimentelor, prin monitorizarea tuturor activităţilor în vederea asigurării unui climat de siguranţă civică.

Jandarmii vor fi prezenți la mai multe manifestări cultural-artistice ce se vor desfășura, în perioada 19-21 mai, în localitățile Vișina Nouă, Tătulești, Drăgănești-Olt, Crâmpoia, Văleni, Vitomirești, Giuvărăști, Grojdibodu și Obârșia, unde se preconizează participarea unui public numeros.

De asemenea, s-au luat măsuri pentru desfășurarea în condiții optime la două manifestări sportive, respectiv la meciul de fotbal dintre echipele CS Vedița Colonești și Minerul Costești, din data de 19 mai, ora 18:00, în localitatea Colonești, precum și la competiția de ciclism din data de 21 mai, care va avea loc în zona Pădurii Strehareți din municipiul Slatina.

„Dispozitivele de ordine publică vor avea în vedere prevenirea fenomenului contravenţional şi infracţional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale şi aplicarea măsurilor legale la constatarea producerii acestora”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Olt, căpitanul Simona Floricel.

Pentru desfășurarea evenimentelor în condiții optime, Jandarmeria recomandă participanților să respecte indicațiile organizatorilor și forțelor de ordine, să nu se implice în acțiuni ce ar putea conduce la tulburarea ordinii publice și, în caz de nevoie, să solicite sprijin în mod direct sau prin apel la 112.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.