Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă și distrugere din culpă în cazul exploziei care a distrus o casă, sâmbătă, în Osica de Sus. Reamintim că o persoană a murit sub dărâmături, fiind vorba de o femeie de 62 de ani, din București, și o alta a fost rănită, fiind transportată la spital.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, sâmbătă, în jurul orei 10:50, prin apel 112, cu privire la faptul că la o locuință din comuna Osica de Sus a avut loc o explozie la o centrală termică.
La faţa locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 2 Osica de Sus și mai multe echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Serviciului Județean de Ambulanță.
Din primele verificări, au fost identificate două persoane surprinse sub dărâmături, respectiv o femeie, în vârstă de 62 de ani, din municipiul București și un bărbat, în vârstă de 72 de ani, din comuna Osica de Sus, acestea fiind extrase de către pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
În urma evenimentului, femeia a decedat, iar bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
„Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă și distrugere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Șerban.
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt au acționat la fața locului cu două containere de căutare-salvare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și două autospeciale pentru primă intervenție.
„Echipajele prezente la locul evenimentului acționează pentru îndepărtarea elementelor de construcție. Până în acest moment au fost evacuate două butelii cu gaz metan”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, căpitanul Alin Băsășteanu.
La locul evenimentului acționează și o autospecială pentru cercetare CBRN (Chimic, Biologic, Radiologic, Nuclear).




































