Prefectul de Olt, Mario De Mezzo, aflat în campanie electorală de cinci luni de zile, a început să calce pe cadavre, încercând să profite de moartea unui om.
Este vorba despre decesul femeii de 81 de ani, survenit sâmbătă, după ce pacienta, aflată, împreună cu o echipă medicală, într-un lift care s-a blocat, a intrat în stop cardio-respirator. Deși raportul medico-legal arată că nu a existat o legătură între moartea femeii și modul în care aceasta a fost transportată de personalul medical, reprezentantul guvernului în județ nu a avut nici o problemă în a folosi acest caz pentru a câștiga capital electoral.
Punerea cazului în context politic a dărâmat-o pe fiica femeii care, cu lacrimi în ochi, îi roagă pe cei care încearcă să câștige imagine publică pe marginea morții mamei sale, să nu profite de această tragedie.
„Toată lumea a fost alături de ea (mama femeii – n.r.) și alături de mine și toți au fost alături și de tatăl meu, acum patru ani, când s-a operat de anevrism. Eu nu am treabă cu nimeni, să nu se folosească de mama mea cu politica lor. Nu am nevoie. Nu vreau decât s-o iau, s-o îngrop creștinește”, a spus, plângând, fiica femeii decedate, precizând că mama sa se afla într-o stare foarte gravă.
O femeie de 81 de ani, din Curtișoara, a decedat, sâmbătă, în timp ce era transportată de la o secție medicală la alta, cu un lift care s-a blocat între etaje. Potrivit directorului medical al spitalului, Florin Popa, în timpul cât pacienta s-a aflat în lift, personalul medical i-a aplicat femeii manevre de resuscitare, pentru că intrase în stop cardio-respirator. Manevrele au continuat și după deblocarea ascensorului, până în Secția Terapie Intensivă. Aici, după cinci minute, medicii au declarat decesul femeii.
Între timp, a fost emis și raportul medico-legal care concluzionează că decesul femeii nu are o legătură de cauzalitate cu întâmplarea liftului blocat un timp.
Aflat în campanie electorală de cinci luni de zile, în perspectiva unei candidaturi la funcția de primar al Slatinei, prefectul de Olt, liberalul Mario De Mezzo, a început să se folosească de această tragedie, implicând-o în atacurile politice la adresa celor pe care îi consideră adversari politici.
El a intrat în direct la mai multe televiziuni naționale, incriminând mai multe persoane înainte ca organele abilitate să deruleze o anchetă în acest caz și să ofere publicității niște concluzii.
Între minciunile aruncate în spațiul public de Mario De Mezzo se numără și aceea că Spitalul Slatina nu ar avea echipamente, precum liftul cu pricina, autorizate ISCIR. Ei bine, procesul verbal încheiat după controlul inopinat derulat de ITISCIR Craiova în luna octombrie a acestui an spune cu totul altceva.
Acum, familia femeii decedate, devastată de tragedie, este dărâmată și de acțiunea pur politică a celui care, folosind astfel de mijloace, a început să calce pe cadavre în demersul său electoral.




































