Cei doi bărbați din Vâlcea care au dat spargerea de la Stoenești, Olt, furând bunuri de 7000 de lei din incinta unei firme, au fost băgați după grații pentru 30 de zile, iar pentru un al treilea participant la faptă a fost emis un mandat de arestare în lipsă.
Cei doi bărbați, reținuți ieri, au fost prezentați Judecătoriei Caracal, care a admis propunerea parchetului și a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, față de aceștia, iar față de cel de-al treilea bărbat a emis mandat de arestare preventivă în lipsă, informează IPJ Olt.
„Polițiștii desfășoară activități în vederea depistării bărbatului și punerii în aplicare a mandatului de arestare preventivă”, se arată într-un comunicat de presă.
Spargerea ar fi fost dată în noaptea de 4 spre 5 ianuarie, imediat polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 5 Deveselu fiind sesizați cu privire la faptul că persoane necunosctute ar fi sustras mai multe bunuri din incinta unei societăți comerciale din comuna Stoenești.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, în noaptea de 4/5 ianuarie 2024, persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta unei societați comerciale, din comuna Stoenești, iar din interior ar fi sustras bunuri în valoare de 7.000 de lei.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind continuate cercetările în vederea identificării persoanelor și dispunerii măsurilor legale”, se arată într-un comunicat al Poliției Olt.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat trei bărbați, cu vârste cuprinse între 41 și 48 de ani, din județul Vâlcea, bănuiți de comiterea faptei.
Pentru documentarea activității infracționale, ieri dimineață polițiștii au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară la locuințele celor trei bărbați.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, bunuri care privesc posibila activitate infracțională.
În urma probatoriului administrat, doi dintre bănuiți au fost reținuți, iar cel de-al treilea este căutat de poliție.




































