Crește numărul incidentelor electorale în Olt. Polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale și fac cercetări într-un caz pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată
Până la acest moment au fost semnalate 38 de incidente în legătură cu procesul electoral, dar 17 dintre acestea nu au fost confirmate, anunță purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.
Până acum au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, patru amenzi în valoare de 1.900 de lei și șase avertismente. Totodată, au fost întocmite dosare penale pentru cinci posibile infracțiuni.
Într-unul dintre aceste cazuri, oamenii legii efectuează cercetări pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.
„Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr . 7 Dăneasa au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, de 48 de ani, din comuna Văleni, cu privire la faptul că o persoană ar figura pe lista de alegători cu cerere pentru urnă mobilă, fără ca aceasta să fi depus cerere în acest sens.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată”, a declarat Claudiu Șerban.



































