Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod Galben de caniculă valabilă duminică și luni, 28 și 29 iulie, în peste 12 județe din Oltenia și Muntenia, inclusiv în județul Olt.
Astfel, în Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei se vor înregistra temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această dată, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge pragul critic de 80 de unități.
„Temperaturile maxime vor fi de 34…37 de grade, mai ridicate luni (29 iulie) în sudul Olteniei”, se arată în atenționarea meteo.

Caniculă și disconfort termic accentuat vor fi duminică (28 iulie) și în Banat, Crișana, estul Munteniei, în Moldova și pe alocuri în Transilvania, unde se vor înregistra maxime de 35…36 de grade, dar luni (29 iulie), în aceste regiuni, valorile termice nu vor mai depăși 32…33 de grade.



































