Acasă Local Actualitate Un șofer din ...

Un șofer din Olt a fost depistat de polițiști cu alcoolemie mare la volan. Bărbatul este acum cercetat penal/ FOTO

Cele mai recente acțiuni ale polițiștilor din Olt au scos la iveală o serie de încărcări ale legii, inclusiv ale celei rutiere.

Astfel, polițiștii din Drăgănești-Olt au oprit pentru control, recent, pe strada Nicolae Titulescu, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din localitate.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Claudiu Șerban.

Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În aceeași zi, polițiștii din Slatina au depistat pe strada Fântânilor un bărbat de 37 de ani, din localitate, care deținea în autoturism articole pirotehnice din categoriile F4, F3, F2 și P1, fără a avea acest drept.

Articolele pirotehnice au fost ridicate de polițiști, în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infractiunii de orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept.

În această perioadă, poliţiştii au intervenit la aproximativ 200 de solicitări, dintre acestea 162 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

În cadrul activităţilor desfăşurate au fost aplicate 321 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 110.000 de lei.

Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 13 permise de conducere, dintre acestea 7 au fost reținute pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 1 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 5 pentru alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, au fost reținute 10 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 4 infracțiuni la regimul rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.