Șefii Poliției Olt, Inspectoratului Școlar și Direcției Agricole dau raportul, astăzi, în fața prefectului de Olt, Cosmin Floreanu, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural.
Astăzi, 30 septembrie, în sala de şedinţe a Instituţiei Prefectului, va avea loc şedinţa ordinară a Colegiului Prefectural, prezidată de prefectul judeţului Olt, Cosmin Floreanu.
În cadrul acesteia vor fi prezentate măsurile adoptate de Inspectoratul de Poliție Județean Olt pentru realizarea unui climat de siguranță publică în zona unităților de învățământ, material susținut de șeful instituției, comisarul șef Nicolae Ionuț Ilinca.
Șeful Inspectoratului Școlar Județean Olt, Adrian Bărbulete, va prezenta, la rândul său, raportul privind starea învăţământului din judeţ pentru anul şcolar 2024-2025.
De asemenea, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Județeană Olt, Ion Drăgoi, va prezenta date oficiale despre campania de recoltare a culturilor de primăvară și despre ajutoarele de minimis, iar șeful Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Olt va prezenta o informare cu privire la asigurarea cantităților de semințe și material săditor certificate în județul Olt în anul de piață 2024-2025.



































