Acasă Local Actualitate Mircea Ungure...

Mircea Ungureanu, încă o victorie de etapă împotriva DNA la Tribunalul Olt. Cauțiunea de 100.000 euro îi va fi restituită

După ce, în august 2022, omul de afaceri slătinean Mircea Ungureanu a fost eliberat și plasat sub control judiciar pe cauțiune în dosarul în care este acuzat de DNA Craiova de mai multe așa-zise infracțiuni comise în cadrul unui proiect finanțat din bani publici (modernizarea drumurile locale din Vitomirești), el a înregistrat, azi, o nouă victorie de etapă la Tribunalul Olt: instanța a dispus înlocuirea controlului judiciar pe cauțiune cu controlul judiciar simplu și restituirea cauțiunii de 100.000 de euro pe care el a plătit-o în urmă cu trei ani. În plus, el poate părăsi țara, în anumite condiții. Decizia instanței se aplică altor doi inculpați, primarul Robert Rotea și afaceristul Gheorghe Trăneci, iar un al patrulea inculpat scapă de controlul judiciar sub care era plasat.

În lumina deciziei pe care instanța a pronunțat-o azi, interdicția care îl oprea pe afaceristul slătinean să părăsească țara a fost ridicată. El, ca și ceilalți doi inculpați, pot părăsi România în anumite condiții, printre obligațiile rămase numărându-se acelea de a nu lua legătura cu ceilalți inculpați în dosar, de a se prezenta la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați și de a da cu subsemnatul la organul desemnat cu supravegherea, conform programului întocmit de Poliție.

Aceste decizii vin în contextul în care probele din rechizitoriu sunt demontate una câte una, fie prin înscrisuri depuse de avocați, fie prin declarațiile martorilor audiați și după ce, la termenul de ieri al fondului, apărătorii lui Mircea Ungureanu au dovedit în fața instanței de judecată că procurorul de caz, Marian Eugen Moșteanu, a încălcat legea pe durata anchetei, delegând ofițeri ai Direcției Generale Anticorupție să soluționeze un caz care nu era de competența lor.

Reamintim că firma lui Mircea Ungureanu, SC Old&New Construct SRL, a câștigat contractul de lucrări pentru modernizarea drumurilor din Vitomirești în urma unei licitații publice.

„Punctul forte” al rechizitoriului este acela că lucrările nu ar fi fost executate conform proiectului și că firma lui Ungureanu ar fi încasat bani și pentru lucrări neexecutate. „Probele” pe care procurorul de la DNA Craiova le-a furnizat în susținerea acestei teorii ar fi niște procese verbale de recepție parțială a lucrărilor care, în realitate, nu există, pentru că recepțiile invocate de anchetator nu s-au făcut. De asemenea, procurorul Moșteanu își bazează teoria pe concluziile contradictorii ale unui expert judiciar, Ștefan Viorel Ciobotarenco. În expertiza solicitată de procurorul DNA lucrurile reflectau realitatea din teren; procurorului nu i-a convenit, a cerut un supliment la expertiză și, de data aceasta, lucrurile au ieșit așa cum a dorit magistratul. Noile concluzii ale expertului plătit regește de DNA pentru munca lui contrazic flagrant, însă, primele date pe care și le-a asumat.

Doar aceste două elemente (dar mai sunt și altele) sunt de ajuns pentru a indica că probele în acest caz sunt unele fabricate, așa cum pare a fi întregul dosar. Pe durata anchetei, dar și în timpul procesului, au existat mai multe anomalii care confirmă suspiciunile apărute în jurul acestei povești, potrivit cărora, din capul locului, a fost vorba doar de „executarea” lui Mircea Ungureanu la un „semn” făcut din afara sistemului judiciar. Rotițele sistemului au început imediat să se rotească, doar că acum pare că mecanismul, „uns” cu minciuni, s-a gripat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.