O autospecială de poliție a fost implicată, miercuri, într-un accident, intrând în coliziune cu un autoturism, în timp ce echipajul se deplasa către un alt eveniment rutier, pentru cercetări.
Este vorba de un echipaj de poliție din cadrul Biroului Rutier Pitești, aflat în misiune, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Argeș.
„Echipajul se afla în misiune, către locul producerii unui eveniment rutier, iar în urma evenimentului rutier nu au rezultat victime, membrii echipajului de poliție sau ai celuilalt autovehicul nefiind răniți”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș, Florin Popa.
Atât polițistul cât și celălalt conducător auto implicat au fost testați cu aparatul etilotest, rezutând că nu au consumat alcool.
Verificările continuă, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a evenimentul rutier a avut loc.




































