Acasă Local Actualitate Polițist din ...

Polițist din Olt, cercetat penal după ce ar fi bătut un minor de 14 ani, la școală

Un polițist din Olt este cercetat penal după ce ar fi bătut un minor de 14 ani, anunță, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt.

Totul s-ar fi petrecut aseară, în jurul orei 18.00, în orașul Potcoava, în timpul orelor de curs ale persoanei vătămate, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Olt.

„La data de 25 noiembrie 2025, în jurul orei 18:20, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un bărbat din orașul Potcoava, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 14 ani, ar fi fost agresat fizic de către un polițist, în timp ce se afla la cursuri într-o unitate de învățământ din localitate”, se precizează în comunicat.

În cauză, având în vedere calitatea persoanei indicate în sesizare, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, dosarul fiind preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina.

„Dosarul a fost declinat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, instituția competentă să efectueze verificări pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și pentru a se pronunța asupra existenței sau inexistenței celor sesizate”, transmite IPJ Olt.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt acordă întreaga disponibilitate organelor de cercetare și va pune la dispoziția acestora toate datele și documentele necesare soluționării cu celeritate a cauzei, mai precizează instituția.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.