Deputatul de Olt Gigel Știrbu a postat pe pagina sa de socializare un comentariu în care analizează rolul Rusiei în susținerea regimurilor autoritare. Concluzia parlamentarului liberal este aceea că, în timp, dictatorii dispar sub voința plenară a popoarelor lor de libertate, susținută, evident, de statele democratice puternice.
Redăm, integral, comentariul semnat de deputatul PNL:
„Dictatorii dispar, unul câte unul, popoarele reînvie, totul ține de timp!
Un lucru devine din ce în ce mai evident atunci când privești politica externă a Rusiei din ultimele decenii: Vladimir Putin nu a ales niciodată să fie de partea popoarelor, ci de partea dictatorilor. Indiferent de continent, ideologie sau context cultural, Kremlinul a sprijinit constant regimuri autoritare, izolate și contestate de propriii cetățeni. Iar rezultatul este aproape mereu același: instabilitate, violență, sărăcie și, în cele din urmă, prăbușire sau supraviețuire artificială prin forță.
În Orientul Mijlociu, cazul Siriei este emblematic. Bashar al-Assad a fost salvat de la cădere exclusiv prin intervenția militară a Rusiei. Fără avioanele rusești, fără consilierii militari și fără veto-urile Moscovei din Consiliul de Securitate ONU, regimul Assad ar fi căzut sub presiunea revoltei populare. Prețul „salvării” a fost însă uriaș: sute de mii de morți, orașe rase de pe hartă și o țară transformată într-un stat eșuat.
În Asia, tiparul se repetă.
Coreea de Nord este poate cel mai extrem exemplu. Regimul Kim este susținut diplomatic și economic de Rusia, în ciuda încălcărilor flagrante ale drepturilor omului. Putin a ales să legitimeze un stat-închisoare, unde populația trăiește în foamete și teroare, doar pentru a avea un aliat anti-occidental.
În Myanmar (Birmania), Rusia a sprijinit junta militară care a anulat alegerile democratice și a reprimat violent protestele populare. În timp ce civilii erau uciși pe străzi, Kremlinul a continuat cooperarea militară cu generalii care au confiscat puterea, consolidând un regim detestat de propriul popor.
În Asia Centrală, Rusia a fost garantul supraviețuirii unor regimuri autoritare în Kazahstan, Tadjikistan sau Uzbekistan. Atunci când protestele au izbucnit, Moscova a intervenit direct sau indirect pentru a salva elitele aflate la putere, nu pentru a proteja cetățenii.
Nici America Latină nu a fost ocolită.
În Venezuela, Rusia l-a susținut constant pe Nicolas Maduro, în ciuda fraudelor electorale, represiunii și colapsului economic total. Rezultatul este una dintre cele mai grave crize umanitare din lume: milioane de refugiați, spitale fără medicamente și o populație condamnată la sărăcie. Sprijinul Moscovei nu a adus stabilitate, ci a prelungit agonia unei dictaturi.
În Nicaragua, Rusia a devenit unul dintre principalii aliați ai regimului Ortega, care a transformat țara într-un stat polițienesc. Opoziția este închisă, presa este redusă la tăcere, iar alegerile sunt o farsă. Kremlinul a ales, din nou, să susțină represiunea.
În Cuba, Rusia a reluat relațiile privilegiate cu regimul comunist, ignorând protestele masive ale populației și lipsa cronică de libertăți. Când oamenii au ieșit în stradă cerând mâncare și libertate, Moscova a ales să sprijine puterea, nu cetățenii.
În Africa, Rusia a devenit protectorul juntei militare și al liderilor autoritari din Sudan, Mali, Burkina Faso sau Republica Centrafricană, folosind mercenari și contracte opace pentru a menține regimuri fragile. Rezultatul nu a fost dezvoltare, ci violență, haos și exploatarea resurselor.
Toate aceste exemple arată același lucru: Putin nu construiește alianțe cu națiuni libere, ci cu regimuri dependente, instabile și contestate. Dictatorii se sprijină între ei nu din loialitate, ci din frică – frica de propriile popoare.
Iar istoria recentă este necruțătoare cu acest tip de politică. Gaddafi a căzut. Assad supraviețuiește doar pe perfuzii externe. Maduro conduce o țară ruinată. Lukașenko este izolat și complet dependent de Kremlin. Regimurile autoritare susținute de Rusia nu aduc stabilitate, ci doar amână inevitabilul.
Putin a ales să fie garantul dictaturilor lumii. Dar niciun regim construit pe frică, teroare și minciună nu rezistă la infinit. Oamenii pot fi oprimați temporar, dar dorința de libertate nu poate fi înăbușită pentru totdeauna”.
