Acasă Local Actualitate Trei zile făr...

Trei zile fără apă potabilă în Corabia. Cetățenii, sfătuiți să-și facă rezerve din timp

Autoritățile anunță că, vreme de trei zile, orașul Corabia va rămâne, vreme de până la opt ore pe zi, fără apă potabilă pentru lucrări de reabilitare a bazinului de apă potabilă și a camerei vanelor din cadrul Gospodăriei de Apă.

Este vorba de perioada 13, 14 și 15 martie, pentru care corăbienii sunt sfătuiți să-și facă rezerve de apă.

„În zilele de 13, 14 și 15 martie 2026 se oprește apa potabilă. Cetățenii orașului Corabia sunt sfătuiți să își facă rezerve de apă”, anunță Primăria Corabia.

Începând de vineri, 13 martie, vor începe lucrările de reabilitare a bazinului de apă potabilă și a camerei vanelor din cadrul Gospodăriei de Apă Corabia.

„Având în vedere gradul avansat de coroziune al conductelor și vanelor din camera vanelor, există posibilitatea întreruperii totale a furnizării apei potabile în municipiul Corabia, pentru perioade cuprinse între 4 și 8 ore, în zilele de 13, 14 și 15.03.2026”, este anunțul companiei care execută lucrările, SC Ro Construct MC SRL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.