Acasă Local Actualitate Ministrul Agr...

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu: „Este oficial! România începe exporturile spre China”

România și China au semnat, miercuri, protocoalele de export pentru carne de pasăre tratată termic, produse lactate și produse acvatice, anunță, pe pagina sa de socializare, ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Nu peste multă vreme, România va demara și exportul de cereale și sunt discuții avansate și pentru exporturile de carne de porc și produse din carne de porc, mai arată oficialul.

„Astăzi au fost semnate protocoalele de export dintre România și China pentru carne de pasăre tratată termic, produse lactate și produse acvatice.

În maximum două luni vom începe și exportul de cereale și suntem în discuții avansate pentru a începe exporturile de carne de porc și produse procesate din porc.

România are capacitatea de a produce, avem deja în derulare investiții de 2 miliarde de euro în fabrici de procesare și construim cel mai mare abator de porci din sud-estul Europei.

Împreună cu fermierii și procesatorii români transformăm România în cel mai mare producător de alimente din regiune”, a scris, pe Facebook, ministrul Agriculturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.