Acasă Local Actualitate Elev amenința...

Elev amenințat cu o macetă în curtea liceului. Agresorul a fost reținut de polițiști

Un incident grav a avut loc, ieri, într-o unitate de învățământ liceal din municipiul Târgu Jiu, unde doi elevi de 18 ani au fost implicați într-un conflict care a degenerat.

Polițiștii au fost sesizați de directorul liceului, după ce, în jurul orei 14:20, în timpul unei pauze, un tânăr din comuna Bălești ar fi amenințat un alt elev, din comuna Drăguțești, folosind un obiect tăietor-înțepător, fiind vorba, potrivit unor surse, de o macetă. Incidentul s-a petrecut în curtea unității de învățământ și i-a provocat victimei o stare de temere.

La fața locului au intervenit polițiștii, care au demarat verificări și au întocmit formularul de evaluare a riscului. În urma acestuia, nu a fost constatat un risc iminent, însă elevului amenințat i-a fost înmânată o cerere pentru a se adresa instanței de judecată în vederea obținerii unui ordin de protecție.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru amenințare, port ilegal de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Ulterior, în urma continuării cercetărilor, polițiștii de investigații criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului din Bălești. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Gorj.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.