Acasă Local Actualitate Sindicatul Eu...

Sindicatul Europol acuză decizii nejustificate la Poliția Slatina: „Se pune în pericol siguranța cetățenilor”. Ce răspunde IPJ Olt

Sindicatul Europol atrage atenția asupra unor posibile disfuncționalități la nivelul Poliției Municipiului Slatina, după ce, în contextul declarațiilor recente ale primarului Mario De Mezzo privind verificarea patrulelor de ordine publică, conducerea Biroului Ordine Publică ar fi decis modificarea componenței echipelor din teren.

Potrivit unui comunicat transmis de Europol, șeful Biroului Ordine Publică, comisar-șef Laurențiu Murguleț, le-ar fi adus la cunoștință polițiștilor intenția de a schimba structura patrulelor, inclusiv prin redistribuirea agenților și a zonelor de responsabilitate.

Reprezentanții sindicatului susțin că nu există, în prezent, motive obiective pentru o astfel de măsură, subliniind că activitatea polițiștilor se desfășoară la standarde bune, fără probleme semnificative în intervenții sau în gestionarea fenomenului infracțional.

„În prezent, patrulele sunt formate din polițiști care au deja experiență comună, coeziune și mecanisme de intervenție bine stabilite. Orice modificare va afecta eficiența intervențiilor”, se arată în comunicat.

Europol avertizează că schimbarea componenței echipelor ar putea duce la creșterea timpilor de intervenție, în special în cazul apelurilor la 112, dar și la dificultăți în gestionarea situațiilor operative, din cauza lipsei de familiaritate cu zonele și cu persoanele aflate în atenția poliției.

Sindicatul invocă și un precedent, respectiv cazul unei polițiste agresate în noaptea de Înviere din 2025, despre care susține că a fost trimisă în teren într-o echipă nou formată, fără coeziune, ceea ce ar fi contribuit la vulnerabilitatea intervenției.

De asemenea, reprezentanții Europol consideră că această inițiativă ar contraveni prevederilor interne privind managementul structurilor de ordine publică, care recomandă menținerea stabilității patrulelor pentru eficiență și siguranță.

„Aceste schimbări vor afecta calitatea actului polițienesc și pot crește riscul de ultraj asupra polițiștilor”, mai transmit sindicaliștii.

În acest context, Europol anunță că a sesizat conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Olt, solicitând intervenția acesteia pentru a analiza situația și a dispune măsurile necesare.

Sindicatul își exprimă speranța că deciziile care ar putea afecta siguranța cetățenilor din Slatina nu vor fi validate fără o fundamentare clară.

IPJ Olt respinge acuzațiile: „Măsuri profesionale, pentru creșterea eficienței”

În replică, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a transmis un punct de vedere oficial în care respinge ferm criticile și susține că modificările au fost luate strict pe criterii profesionale.

Reprezentanții IPJ Olt precizează că reorganizarea patrulelor are la bază prevederile Dispoziției Inspectorului General al Poliției Române nr. 14/2023 și urmărește echilibrarea echipelor din punct de vedere al experienței și competențelor.

Potrivit instituției, în ultima perioadă a existat un aflux de polițiști nou-veniți, iar redistribuirea acestora alături de colegi cu experiență este necesară pentru asigurarea unui serviciu polițienesc de calitate și pentru transferul de cunoștințe.

De asemenea, IPJ Olt subliniază că legislația prevede clar că patrulele nu trebuie permanentizate, chiar dacă, pe cât posibil, se recomandă menținerea componenței acestora.

„Respingem afirmațiile potrivit cărora aceste măsuri ar afecta negativ activitatea polițienească. Ele sunt menite să crească nivelul de profesionalizare și eficiența intervențiilor”, se arată în comunicatul transmis de instituție.

Totodată, IPJ Olt dă asigurări că activitatea polițiștilor din Slatina se desfășoară în parametri normali, iar siguranța cetățenilor nu este pusă în pericol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.