Corabia a devenit, începând de vineri, capitala folclorului pentru copii și tineri. Peste 800 de participanți din mai multe județe ale țării sunt prezenți la cea de-a XX-a ediție a Festivalului-Concurs Interjudețean de Folclor „Floare de Tei”, unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din sudul României.
Manifestarea se desfășoară în perioada 29 mai – 1 iunie și reunește tineri interpreți, ansambluri folclorice, profesori și iubitori ai tradițiilor populare, într-un maraton artistic întins pe parcursul a patru zile.
Festivalul a debutat vineri dimineață cu parada portului popular, urmată de concursurile dedicate copiilor și tinerilor concurenți. Seara, publicul s-a bucurat de recitalul susținut de îndrăgita interpretă Maria Dragomiroiu.
Programul continuă sâmbătă cu noi secțiuni de concurs, festivitatea de premiere și recitaluri susținute de Cristina Ene, semifinalistă Eurovision România 2026 și membră a juriului festivalului, precum și de artistul Emilian.
Duminică, 31 mai, de la ora 18.00, pe scena festivalului va urca prestigiosul ansamblu folcloric „Doina Oltului”, alături de orchestra, dansatorii și soliștii Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, într-un spectacol extraordinar organizat în parteneriat cu Primăria Corabia și Consiliul Județean Olt.
Ziua de 1 Iunie este dedicată copiilor și tinerelor talente locale. Sub genericul „Copilăria din tei”, publicul va putea urmări recitaluri și momente artistice susținute de copii din Corabia și din localitățile învecinate. Invitatul special al serii va fi Antonio Pican, unul dintre cei mai apreciați artiști ai noii generații.
În paralel cu festivalul, administrația locală a pregătit și activități dedicate Zilei Copilului la Cetatea Romano-Bizantină Sucidava. Copiii vor putea participa la ateliere de monedărie, demonstrații de meșteșuguri, jocuri antice, reconstituiri istorice și simulări de lupte între legionarii romani și războinicii daci.
Organizatorii spun că ediția aniversară din acest an este una dintre cele mai ample de până acum, atât prin numărul participanților, cât și prin programul artistic și educativ pregătit pentru public.



































