Banca Comercială Română (BCR) a transmis un punct de vedere oficial după incidentul petrecut luni într-o unitate a sa din municipiul Slatina, unde un client și-a dat foc în interiorul sediului de pe strada Crișan.
Reprezentanții băncii infirmă informația potrivit căreia nemulțumirea bărbatului ar fi fost legată de acordarea dobânzii la un depozit bancar și precizează că situația avea legătură cu o solicitare privind răscumpărarea unei polițe de asigurare.
„Suntem profund mâhniți de incidentul petrecut astăzi în unitatea noastră din Slatina. Întreaga noastră preocupare se îndreaptă către starea de sănătate a persoanei implicate și către familia acesteia. Colegii noștri au solicitat imediat intervenția serviciilor de urgență și au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a acorda ajutor”, au transmis reprezentanții BCR.
Instituția bancară precizează că, din respect pentru viața privată a persoanei implicate, nu va face publice detalii privind situația contractuală sau discuțiile purtate în unitatea bancară.
Totuși, banca arată că problema semnalată de client nu privea un depozit bancar.
„Putem preciza însă că situația prezentată nu privea retragerea unui depozit bancar, ci o solicitare referitoare la răscumpărarea unei polițe de asigurare. Astfel de răscumpărări se pot efectua uzual, cu o perioadă de timp de ordinul zilelor aferentă procesării operațiunii și aspectelor administrative”, se arată în poziția oficială transmisă redacției.
BCR mai precizează că analizează toate circumstanțele incidentului și colaborează cu autoritățile competente.
„Analizăm cu responsabilitate toate împrejurările și colaborăm deplin cu autoritățile competente. Dincolo de proceduri și de orice aspect contractual, asemenea momente ne reamintesc că oamenii pot traversa situații personale extrem de dificile, uneori invizibile”, au mai transmis reprezentanții instituției.
Totodată, banca a mulțumit angajaților care au intervenit pentru gestionarea situației și echipajelor de urgență care au acordat asistență.
„Gândurile noastre sunt alături de persoana rănită și de cei afectați. Sperăm să primească îngrijirea și sprijinul de care este nevoie”, se mai arată în comunicatul transmis de BCR.
Incidentul este în continuare în atenția autorităților, care urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs.


































