Un copil diagnosticat cu diabet de tip 1 în primii ani de viață poate ajunge să suporte până la 75.000 de înțepături până la majorat. Este realitatea dură de la care Organizația Salvați Copiii pornește campania „AU. Primul pat din ace”, prin care își propune să strângă fondurile necesare construirii primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru copii din România. Investiția este estimată la peste 1,5 milioane de euro.
Noua clinică va fi dezvoltată de Organizația Salvați Copiii, în parteneriat cu Spitalul Clinic CF2 București și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.
Centrul ar urma să schimbe modul în care sunt tratați copiii cu diabet și alte boli metabolice, reunind într-un singur loc serviciile de diagnostic și tratament, educația terapeutică, sprijinul psihologic și pregătirea viitorilor medici.
În prezent, traseul medical al copiilor diagnosticați cu asemenea afecțiuni este fragmentat, iar familiile nu beneficiază întotdeauna de o abordare multidisciplinară integrată.
Peste 4.000 de copii din România trăiesc cu diabet de tip 1
Potrivit datelor Registrului Național al Copilului cu Diabet Tip 1, citate de Salvați Copiii, în ianuarie 2026 erau înregistrați 4.036 de copii cu diabet zaharat de tip 1.
Pentru cei diagnosticați foarte devreme, copilăria poate însemna între 36.000 și 75.000 de înțepături până la vârsta de 18 ani, în funcție de numărul injecțiilor cu insulină și al testelor de glicemie efectuate zilnic.
Numărul cazurilor este, de asemenea, în creștere, organizația indicând o rată medie de majorare a incidenței de 5,6% pe an la nivel național.
O altă problemă majoră este obezitatea pediatrică. Aproximativ trei din zece copii din România sunt afectați, iar estimările citate în proiect indică faptul că numărul acestora ar putea ajunge la 500.000 până în 2030.
Un „pat din ace” pentru a arăta realitatea copiilor cu diabet
Campania de strângere de fonduri are un simbol puternic: un pat realizat din ace, menit să reprezinte numărul uriaș de înțepături pe care un copil diagnosticat în primii ani de viață le poate suporta până la majorat.
Instalația a fost amplasată chiar într-unul dintre viitoarele saloane ale clinicii.
„Realitatea copiilor diagnosticați cu diabet este, din oficiu, îngreunată. Învață, de la vârste fragede, responsabilități de care depinde însăși viața lor, care ar putea intimida și un adult în toată firea”, spune Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al Organizației Salvați Copiii.
Aceasta subliniază că obiectivul viitorului centru este ca micii pacienți să beneficieze în același loc de echipă medicală multidisciplinară, educație terapeutică și sprijin psihologic.
Între 1.000 și 1.500 de copii ar putea fi tratați anual
Clinica va fi amenajată prin reorganizarea unui etaj al Spitalului Clinic CF2 București, într-un spațiu de aproape 833 de metri pătrați.
După finalizarea proiectului, centrul va putea deservi anual între 1.000 și 1.500 de copii cu diabet zaharat, iar spațiile modernizate vor fi folosite și pentru tratarea copiilor cu afecțiuni endocrinologice.
Centrul va reuni medici diabetologi și endocrinologi pediatri, nutriționiști clinicieni, psihologi și geneticieni. Vor exista servicii de spitalizare continuă și de zi, ambulatoriu cu programare digitală și echipamente moderne pentru diagnosticarea diabetului și a complicațiilor sale.
Componenta universitară va permite, în același timp, pregătirea studenților și medicilor rezidenți, astfel încât clinica să devină și un centru de formare în diabetologia pediatrică.
Donații pentru construirea clinicii
Pentru realizarea proiectului este nevoie de o investiție estimată la peste 1,5 milioane de euro, iar Salvați Copiii a lansat o campanie publică de strângere de fonduri.
Persoanele care vor să contribuie pot dona 5 euro lunar prin SMS la numărul 8835, cu textul „SALVEZ”, sau prin intermediul platformei online a Organizației Salvați Copiii.
Miza proiectului depășește construirea și dotarea unor saloane. Organizația își propune să creeze un model în care copilul cu diabet să fie urmărit medical, educat pentru gestionarea bolii și sprijinit psihologic, inclusiv pentru momentul dificil al trecerii de la serviciile pediatrice la sistemul medical destinat adulților.



































