Acasă Local Eveniment Tragedie la S...

Tragedie la Spitalul Universitar din București. Un medic rezident de doar 28 de ani s-a sinucis aruncându-se de la etaj

Tragedie, miercuri, 19 august, la Spitalul Universitar de Urgență București. Un medic rezident în vârstă de 28 de ani, care efectua un stagiu de pregătire în unitatea medicală, și-a pierdut viața în urma unui act suicidar. Cazul a intrat în atenția autorităților, care urmează să stabilească împrejurările exacte ale decesului.

Informația a fost confirmată oficial de reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București, care au precizat că tragedia s-a produs în cursul zilei de miercuri.

Potrivit informațiilor apărute până în acest moment, tânărul medic ar fi căzut de la un etaj superior al spitalului. Conducerea unității medicale a confirmat că decesul a survenit în urma unui act suicidar.

Spitalul a transmis condoleanțe familiei și colegilor medicului și a precizat că, din respect pentru familia îndoliată, nu va oferi alte informații despre circumstanțele tragediei.

Cazul, preluat de procurori și Serviciul Omoruri

Polițiștii Capitalei au ajuns la Spitalul Universitar pentru efectuarea cercetărilor. Cazul urmează să fie instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri, iar trupul neînsuflețit va fi transportat la Institutul Național de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Ancheta va trebui să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia. Până în acest moment, autoritățile nu au comunicat public informații privind motivele care ar fi stat la baza gestului medicului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.