Acasă recomandate Accident pe u...

Accident pe un drum județean din Olt. Două mașini s-au ciocnit, iar un șofer de ani a ajuns la spital/ FOTO

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs vineri dimineață, 9 octombrie, pe Drumul Județean 546, în comuna Curtișoara, județul Olt. În urma impactului, un bărbat de 67 de ani, din Slatina, a fost rănit și transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Polițiștii au deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului.

Evenimentul rutier a fost semnalat în jurul orei 08:45, printr-un apel la numărul unic de urgență 112.

La fața locului au intervenit polițiștii Biroului Rutier Slatina, care au început verificările pentru stabilirea cauzelor accidentului.

Potrivit primelor informații furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Olt, un autoturism condus de un bărbat de 67 de ani, din Slatina, ar fi intrat în coliziune cu o mașină la volanul căreia se afla un alt bărbat, în vârstă de 54 de ani, tot din Slatina.

Unul dintre șoferi, transportat la spital

În urma impactului, conducătorul auto de 67 de ani a suferit leziuni pentru care a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Celălalt șofer a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.

În cazul bărbatului de 67 de ani, testarea cu aparatul etilometru nu a putut fi efectuată, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge.

Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs coliziunea și cine se face responsabil de producerea acesteia.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.