Clientela neştiută a lui Anghel de Caracal. Contracte penale (III)

Aflat de peste 20 de ani în fruntea municipiului Caracal, primarul Gheorghe Anghel şi-a regăsit, de la un timp, starea de jupân absolut care face ce vrea, când vrea şi cum vrea fără nici o teamă: nici de oameni, nici de lege – un reflex al comunistului de odinioară.

Câtă lume ştie că, în perioada 2008 – 2010, o puzderie de contracte de lucrări publice finanţate din bugetele autohtone şi din fonduri europene au fost făcute cadou de Primăria Caracal unor firme de casă, fiind atribuite prin negociere directă cu un singur ofertant, în mai multe cazuri cu încălcarea legii? Gazeta Nouă şi Blogul lui Costel Mirea au dat publicităţii doar câteva cazuri. Astăzi dăm publicităţii o întreagă listă de firme şi personaje cunoscute cărora le-au fost umplute conturile cu sute şi sute de mii de euro din care o parte a ajuns, evident, unde trebuia. Şi asta în timp ce Caracalul e înglodat în datorii, sărac în locuri de muncă, rămas cu mult în urma altor oraşe cu administraţie responsabilă.

Iată lista:

– SC Andcor SRL (patron Bălăceanu Dumitra Dida, acţionar 100%) -„Suplimentare lucrări întreţinere iluminat public“ – Act adiţional nr. 2 la contract nr. 21296 – valoare 65.599,16 RON;

– SC Bacomet Construct SRL (patron Codan C. Cătălin Ionuţ – preşedinte PNL Slatina – 100 %) – „Reabilitare instalatii electrice, termice si sanitare Primaria municipiului Caracal“ – negociere fără anunţ de participare – o singură ofertă primită – valoare 14.442,48 RON;
– SC Bacomet Construct SRL – „Reparatii fatada Primaria municipiului Caracal“ – negociere fără anunţ de participare – o singură ofertă primită – valoare 27.998,48 RON;
– SC Bacomet Construct SRL – Reparaţii sistematizare verticală ansamblu arhitectural Piaţa Victoriei – str. Cuza Vodă – negociere fără anunţ de participare – o singură ofertă primită – valoare 268.283,98 RON;

– Bebe Trans Rom SRL Slatina (patron Alexandru I. Manea) – Proiectare si executie canalizare si reabilitare sistem rutier si pietonal pe strazile Craiovei, Marasti si Stefan cel Mare în municipiul Caracal – negociere fără anunţ de participare – o singură ofertă primită – valoare 176.812,43 RON;
– Bebe Trans Rom SRL – „Suplimentare lucrări tratamente bituminoase simple pe străzi din municipiul Caracal“ – negociere fără anunţ de participare – o singură ofertă primită – valoare 260.055,32 RON;

– SC Brigcons SRL Slatina (patron Barbu M. Marian – Andrei, fiul lui Cinel Barbu, fost şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Olt) – „Reparatii si reamenajari unitati de învatamânt în municipiul Caracal“ – negociere fără anunţ de participare – o singură ofertă primită – valoare 57.741,66 RON;

– SC Consrep Construct SRL Caracal (patron Laurenţiu M. Păunescu) – „Reabilitare imobil situate în Caracal, str. G-ral Magheru, nr. 13 A în vederea amenajării de locuinţe sociale“ – negociere fără anunţ de participare – o singură ofertă primită – valoare 76.399,03 RON;
– Consrep Construct SRL – „Lucrări suplimentare la obiectivul «Proiectare şi modernizare sistem rutier şi pietonal cu pavele abnorme şi beton de ciment pe străzile din municipiul Caracal»“ – negociere fără anunţ de participare – o singură ofertă primită – valoare 342.094,08 RON;
– Consrep Construct SRL – „Proiectare şi execuţie canalizare şi reabilitare system rutier şi pietonal pe strada Decebal din Caracal“ – negociere fără anunţ de participare – o singură ofertă primită – valoare 26.700,23 RON;
– Consrep Construct SRL – „Proiectare şi execuţie canalizare şi reabilitare sistem rutier şi pietonal pe strada Mircea Vodă din municipiul Caracal“ – negociere fără anunţ de participare – o singură ofertă primită – valoare 47.032,38 RON;
– Consrep Construct SRL – „Lucrări suplimentare de construcţii montaj pentru platformele de colectare selectivă a deşeurilor“ – negociere fără anunţ de participare – o singură ofertă primită – valoare 1.719,19 euro;
– Consrep Construct SRL – „Reabilitare imobil situate în Caracal, str. G-ral Magheru nr. 13 A în vederea amenajării de locuinţa sociale“ – negociere fără anunţ de participare – o singură ofertă primită – valoare 2.397.974,8 RON;

– Diamant Grup SRL – (Marian I. Dinu) – „Reabilitarea şi modernizarea staţiei de epurare a apelor uzate din municipiul Caracal“ – „Furnizarea de echipamente cu montaj pentru reabilitarea si modernizarea statiei de epurare: 5 electropompe, 6 turbosuflante, 2 gratare, grebla, sistem de aerare, 4 ventilatoare, tablou de control si automatizare, cazan+arzator“ – licitaţie deschisă – valoare 463,859.96 euro;
– Diamant Grup SRL – Execuţie lucrări pentru proiectul „Reabilitarea şi modernizarea staţiei de epurare a apelor uzate din municipiul Caracal“ – negociere fără anunţ de participare – o singură ofertă primită – valoare 16,405.63 euro;
– Diamant Grup SRL – Act adiţional nr. 1 – Echipamente suplimentare pentru proiectul „Reabilitarea şi modernizarea Staţiei de epurare a apelor uzate din municipiul Caracal” – negociere fără anunţ de participare – o singură ofertă primită – valoare 120,718.8 euro;
– Diamant Grup SRL – Execuţie reţele canalizare şi reabilitare sistem rutier şi pietonal pe străzile Aleea Teilor, Colonel Pop, Reconstrucţiei, Petru Maior în municipiul Caracal, judeţul Olt – negociere fără anunţ de participare – o singură ofertă primită – valoare 55,414.46 RON;
– Diamant Grup SRL – „Lucrări suplimentare la obiectivul «Execuţie reţele canalizare şi reabilitare sistem rutier şi pietonal pe străzile Aleea Teilor, Colonel Pop, Reconstrucţiei, Petru Maior în municipiul Caracal » – negociere fără anunţ de participare – o singură ofertă primită – valoare 30,372.04 RON;

– SC Domarcons SA (patroni – Dan Dumitru şi Florian Huiu) – „Lucrări suplimentare reabilitarea sistemului rutier şi pietonal pe sectoarele străzilor Antonius Caracalla, Parângului şi Mihai Eminescu“ – negociere fără anunţ de participare – o singură ofertă primită – valoare 122.188,5 RON;
– SC Domarcons SRL – „Proiectare şi execuţie reabilitare sistem rutier şi pietonal pe sectoarele de drum ale străzilor Antonius Caracalla, Parângului şi Mihai Eminescu în municipiul Caracal, judeţul Olt“ – negociere fără anunţ de participare – o singură ofertă primită – valoare 32.253,23 RON;
– SC Eurototal Comp SRL (patroni – Octavian Daniel Tiţa şi Mihaela Tiţa) – „Servicii de curăţenie pentru clădiri şi servicii de administrare a proprietăţilor “ – negociere fără anunţ de participare – o singură ofertă primită – valoare 8740 RON;

– SC Garden Center Grup SRL „Lucrări suplimentare pentru reabilitarea spaţiilor verzi din Parcul «Constantin Poroineanu»“ – negociere fără anunţ de participare – o singură ofertă primită – valoare 4.913,67 RON;

– SC Grădinariu Import Export SRL – Furnizare echipamente şi bunuri – 3 autogunoiere compactoare – pentru proiectul „ORGANIZARE SISTEM DE COLECTARE SELECTIVĂ A DEŞEURILOR LA NIVELUL MUNICIPIULUI CARACAL, JUDEŢUL OLT“ – licitaţie deschisă cu o singură ofertă depusă – valoare 300.321 euro;

– Luxten Lighting Company SA – „Întreţinere iluminat public în municipiul Caracal“ – negociere fără anunţ de participare – o singură ofertă primită – valoare 45,826.86 RON;
– Luxten Lighting Company SA – „Întreţinere iluminat public în municipiul Caracal“ – negociere fără anunţ de participare – o singură ofertă primită – valoare 28,602.61 RON;

– SC Dinstar Construct SRL – Act adiţional nr. 1 la contractul „Proiectare reţele canalizare şi reabilitare sistem rutier şi pietonal pe str. Aleea Teilor, Col. Pop, Reconstrucţiei, Petru Maior“.

•••

Vor avea curaj organele abilitate să ia această listă la bani mărunţi? Nu ştim. Tot ce ştim este că Gheorghe Anghel are tupeul de a mai candida o dată, făcând-o pe omul providenţial fără de care Caracalul nu poate să-şi urmeze destinul. Este tupeul pe care i-l dă borcanul cu miere în afara căruia nu se mai poate imagina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here