Primăria Slatina, condusă de Mario-Lucian De Mezzo, a atribuit direct, în 2026, două contracte de servicii în valoare totală de 688.499,67 lei fără TVA, deși fiecare depășește pragul general de 270.120 de lei prevăzut de legislația achizițiilor publice. Contractele au ajuns la două firme care au beneficiat de bani publici și în anul precedent. Datele din SICAP indică depășiri cumulate de peste 148.000 de lei față de plafoanele aplicabile celor două achiziții, situație în care instituțiile abilitate ar trebui să se sesizeze din oficiu pentru verificări amănunțite.
Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice stabilește, la articolul 7 alineatul (5), că autoritățile contractante au dreptul să achiziționeze direct produse sau servicii numai dacă valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 270.120 de lei.
Cu toate acestea, administrația condusă de Mario-Lucian De Mezzo a finalizat două achiziții directe pentru servicii de organizare a unor evenimente, cu valori de 292.000 de lei și, respectiv, 396.499,67 lei fără TVA.
Beneficiarele sunt Novea Events SRL, pentru evenimentul „Slatina, orașul copiilor”, și Agenția de Turism și Tranzacții – A.T.T. SRL, pentru excursia la Disneyland Paris destinată câștigătorilor Disney Cup.
Novea Events SRL a primit direct 292.000 de lei pentru „Slatina, orașul copiilor”
La 28 mai 2026, Primăria Slatina a finalizat achiziția directă DA40508213, având ca obiect servicii complete de organizare a evenimentului Slatina, orașul copiilor.
Contractul a fost atribuit societății Novea Events SRL pentru 292.000 de lei fără TVA, cu 21.880 de lei peste pragul general prevăzut de lege pentru achizițiile directe de servicii.
Potrivit datelor publicate în SICAP și prezentate anterior de OLT-ALERT.RO, oferta a fost publicată și acceptată în aceeași zi, într-un interval mai mic de două ore.


Serviciile contractate au inclus ateliere creative, activități culinare, tatuaje cu sclipici, piscine cu bile, balon cu aer cald și alte activități și echipamente de divertisment.
Firma beneficiară are sediul în Slatina, iar asociat unic este Andreea Lehăduș, fostă Doinea.
OLT-ALERT.RO a relatat anterior că societatea nu avea salariați și că beneficiase de un contract cu municipalitatea și în 2025, pentru organizarea evenimentelor dedicate Zilei Copilului.
Contractul din anul precedent depășea 187.000 de lei, iar societatea fusese înființată cu numai câteva zile înaintea atribuirii.
În acest context, problema care trebuie lămurită nu privește doar rapiditatea procedurii sau istoricul firmei, ci în primul rând respectarea plafonului legal. Cum a putut Primăria Slatina să atribuie direct un contract de servicii de 292.000 de lei fără TVA, în condițiile în care legea stabilește un prag general de 270.120 de lei?
Aproape 400.000 de lei pentru Disney Cup. Contractul, atribuit direct aceleiași firme ca anul trecut
Un al doilea contract, cu o valoare și mai mare, a fost atribuit direct la 14 august 2026 societății Agenția de Turism și Tranzacții – A.T.T. SRL.
Achiziția, înregistrată în SICAP cu numărul DA40991177, a vizat serviciile de organizare a excursiei în Franța, la Disneyland Paris, pentru câștigătorii concursului Disney Cup.
Municipalitatea a estimat serviciile la 396.500 de lei fără TVA, iar firma a primit contractul pentru 396.499,67 lei fără TVA, cu doar 33 de bani sub valoarea estimată.

Raportată la plafonul general prevăzut de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, valoarea contractului îl depășește cu 126.379,67 lei, respectiv aproximativ 46,8%.
Achiziția a fost încadrată la codul CPV 92000000-1 – Servicii de recreere, culturale și sportive.
Deși anumite servicii din această categorie sunt supuse unui regim special de atribuire, acesta nu reprezintă, în sine, o permisiune de a depăși plafonul legal al achizițiilor directe.
În 2025, CNSC a admis contestația împotriva procedurii
Contractul Disney Cup are și un istoric care ridică întrebări suplimentare.
În 2025, Primăria Slatina a organizat o procedură pentru achiziționarea serviciilor necesare excursiei, iar Agenția de Turism și Tranzacții – A.T.T. SRL a fost declarată câștigătoare.
Rezultatul a fost contestat de Touropa SRL la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
CNSC a admis contestația, a anulat procesul-verbal de evaluare și a dispus reevaluarea ofertelor, după ce au fost identificate probleme privind modul în care municipalitatea evaluase oferta declarată câștigătoare.
Printre aspectele analizate s-au aflat obligațiile privind asigurarea unui mijloc de transport de schimb, includerea taxelor în preț și demonstrarea experienței similare.
Ulterior, la 2 octombrie 2025, Primăria Slatina a atribuit direct contractul aceleiași firme, pentru 314.041,14 lei fără TVA.
Și această sumă depășea plafonul general al achizițiilor directe de servicii.
În 2026, firma a primit din nou contractul Disney Cup, tot prin achiziție directă, dar pentru o sumă mai mare cu 82.458,53 lei față de anul precedent.
Prin urmare, în cazul Disney Cup, documentele prezentate de OLT-ALERT.RO indică atribuiri directe peste plafonul general în doi ani consecutivi.
Ce spune legea. Depășiri de peste 148.000 de lei
Cele două contracte atribuite în 2026 însumează 688.499,67 lei fără TVA.
În cazul Novea Events SRL, depășirea plafonului general este de 21.880 de lei, iar în cazul Agenției de Turism și Tranzacții – A.T.T. SRL, de 126.379,67 lei.
În total, cele două depășiri însumează 148.259,67 lei.
Legea nr. 98/2016 reglementează și proceduri speciale ori anumite categorii de contracte exceptate. Însă o derogare de la procedura obișnuită de atribuire nu înseamnă automat că o autoritate publică poate utiliza mecanismul achiziției directe peste plafonul stabilit de art. 7 alin. (5).
Negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, de exemplu, este o procedură distinctă de achiziția directă.
În cazul contractelor analizate, Primăria Slatina trebuie să prezinte temeiul legal concret al fiecărei atribuiri și documentele care justifică alegerea acestei modalități de cumpărare.
Dacă ambele contracte sunt supuse regimului general al achizițiilor directe prevăzut de Legea nr. 98/2016, valorile lor contravin limitei stabilite de art. 7 alin. (5).
Instituțiile abilitate ar trebui să se sesizeze din oficiu
În acest context, instituțiilor cu atribuții de control în domeniul achizițiilor publice ar trebui să se sesizeze din oficiu și să verifice legalitatea celor două contracte atribuite direct de Primăria Slatina.
Considerăm necesară examinarea documentelor de fundamentare, a valorilor estimate, a încadrării juridice a serviciilor și a eventualelor temeiuri speciale invocate de autoritatea contractantă.
Cine a aprobat și cine a avizat aceste achiziții? Cine a verificat respectarea pragurilor legale? În baza căror prevederi au fost atribuite direct contracte de 292.000 de lei și 396.499,67 lei fără TVA?
Instituțiile competente trebuie să stabilească dacă au fost încălcate dispozițiile legislației achizițiilor publice și, în cazul constatării unor nereguli, să dispună măsurile legale și să identifice persoanele responsabile.
Sute de achiziții directe de milioane de lei. Suspiciunile nu se opresc la cele două contracte
Cele două atribuiri reprezintă însă doar o parte a tabloului achizițiilor publice realizate de administrația condusă de Mario-Lucian De Mezzo.
Din centralizarea preliminară a documentelor SICAP analizate de OLT-ALERT.RO rezultă 212 achiziții directe acceptate în 2026, cu o valoare cumulată de aproximativ 7,65 milioane de lei. Alte patru notificări analizate însumează aproape 112.000 de lei, valoarea totală a înregistrărilor ajungând astfel la aproximativ 7,77 milioane de lei, înaintea eliminării eventualelor suprapuneri.
Deși numărul mare al achizițiilor directe nu constituie, în sine, o încălcare a legii, amploarea sumelor cheltuite prin acest mecanism, atribuirile repetate către anumiți operatori economici și contractele care depășesc pragul general ridică suspiciuni ce justifică extinderea verificărilor.
Câte dintre aceste achiziții au fost precedate de o analiză reală a pieței? Cum au fost selectați furnizorii? Au existat contracte divizate artificial pentru evitarea procedurilor competitive?
Așadar, instituțiile abilitate ar trebui să examineze nu doar cele două contracte prezentate, ci și modul în care Primăria Slatina utilizează achizițiile directe pentru cheltuirea milioanelor de lei din bugetul local.
Administrația De Mezzo trebuie să explice cum au fost atribuite contractele peste plafonul general prevăzut de lege și să demonstreze că milioanele de lei cheltuite prin cumpărări directe au fost gestionate cu respectarea legislației și a interesului public.



































