Un bărbat de 55 de ani, din comuna Redea, a murit duminică în chinuri groaznice, călcat de remorca unui tractor. Ajunse la faţa locului, pompierii şi cadrele medicale de la Ambulanţă nu au mai putut decât să constate decesul victimei.
Tragedia s-a produs seara, în jurui orei 19.30, pe raza localităţii Cilieni. Ajunşi la locul accidentului, pompierii SMURD şi medicii de pe ambulanţă nu au mai putut face nimic pentru bărbatul peste care a trecut remorca tractorului.
„Pompierii SMURD de la Detașamentul Caracal au intervenit duminică, 14 septembrie, în jurul orei 19.30, în comuna Cezieni, pentru a acorda îngrijiri medicale unui bărbat de 55 de ani, din comuna Redea, călcat de remorca unui tractor. Ajunși la fața locului, pompierii și personalul de la Serviciul de Ambulanță l-au găsit pe bărbat fără semne vitale, prezentând leziuni incompatibile cu viața”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, plutonierul Alin Băsăşteanu.
Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc tragicul eveniment.