Fostul liberal Nicolae Drăghici rămâne liber de contract: „Nu-i capăt de ţară dacă rămân pe dinafară”

Ex-liberalul Nicolae Drăghici, fost vicepreşedinte al PNL Olt, nu a intrat în nici o altă formaţiune politică după ce, în urmă cu aproape două săptămâni, a demisionat din PNL. Informaţia că deja ar face parte din UNPR a fost infirmată, miercuri, de fostul vicepreşedinte al PNL Olt. Pe de altă parte, Drăghici nu intenţionează să-l urmeze pe fostul său şef politic Ioan Ciugulea la PLR.

Nicolae Drăghici susţine că nu a ales încă să facă parte din nici un partid după ce a părăsit PNL, infirmând că ar fi devenit membru al UNPR, lăsând să se înţeleagă faptul că ar fi exprimat un refuz în privinţa acestui partid. 

„Nu am devenit membru al UNPR. Era preţul pentru a primi al doilea post de adjunct la Inspectoratului Şcolar Judeţean (vacant, încă) sau director la Biblioteca Judeţeană. Eu am fost şi voi rămâne un om de dreapta (eram de 15 ani în PNL). Nici carierist nu mă consider. Pe postul ăsta (cel de inspector general adjunct – n.r.) – niciodată. L-am refuzat şi de la PNL, înainte de a fi la Cultură. Eu niciodată nu voi reveni în bancă, acolo unde am fost şef. Şi fiind atât de obsedat de poezie şi gândind şi eu, în consecinţă, că «nu literatura copiază realitatea, ci invers» (Nichita Stănescu – n.r.), îţi dau corespondentul literar: «Nu voi vâna mărunta plevuşcă, după ce m-am luptat cu monştri marini» (Geo Bogza)”, a declarat Nicolae Drăghici. 

Fostul vicepreşedinte al PNL Olt susţine că noul partid creat de Călin Popescu Tăriceanu, Partidul Liberal Reformator, unde au ajuns mai mulţi foşti colegi liberali ai săi (Dan Codan, Ioan Ciugulea, Ileana Ghiţă etc.) iasă, de asemenea, din calculele sale.

„N-am agreat ce-a făcut Tăriceanu. Trebuia să aştepte europarlamentarele şi să preia partidul după demisia previzibilă a lui Antonescu, apoi chiar să refacă USL. Dar el, din păcate, s-a lăsat «făcut» de Ponta, care l-a considerat cel mai tare candidat de pe «dreapta» şi l-a scos din joc”, a spus Drăghici. 

Pe de altă parte, Drăghici nu se poate închipui făcând politică în altă parte decât pe dreapta eşichierului politic. Iar dacă nu găseşte un loc în vreun partid, „nu-i un capăt de ţară”.

„Mereu pe «dreapta», fără trocuri cu stânga pe faţă sau pe dos (cu «liberalii» lui Tăriceanu). Cu speranţa că pe «dreapta» voi fi, în sfârşit, respectat şi apreciat la adevărata mea valoare (multă, puţină, atâta câtă e). Dar nu-i capăt de ţară dacă rămân pe dinafară. Mie îmi place la şcoală, nu alerg după sinecuri. Nu mă consider vedetă, dar profesionist, da”, a mai spus fostul liberal.

După 15 ani de politică în tabăra liberalilor, vreme în care a ocupat mai multe funcții de conducere la nivelul unor instituții, Nicolae Drăghici a demisionat în 19 septembrie din PNL susținând, sub semnătură, că el nu poate accepta să fie condus de „semidocți, agramați, bișnițari reșapați în «mari» oameni politici, absolvenți de facultate cu diplome suspecte și femei publice”.

Ca liberal, Drăghici a fost promovat pe mai multe funcții publice, ocupând, în perioada 2005 – 2009 și, pentru scurtă vreme, în 2012, postul de șef al IȘJ Olt și, în 2013 – 2014, pe cel de director al Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Național Olt. A fost, de asemenea, consilier județean în mandatul 2008 – 2012.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.