ROMÂNIA – UNGARIA, scor 1-1, în preliminariile Euro-2016. “Tricolorii” au dominat meciul. Incidente pe Arena Naţională: Jandarmii au folosit gaze lacrimogene

Reprezentativa României a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul susţinut, sâmbătă, pe Arena Naţională, în compania selecţionatei similare a Ungariei, în etapa a doua grupei F din preliminariile Euro-2016.

Golurile partidei au fost marcate de Rusescu ’44, respectiv Dzsudzsak ’82.

1-0: Sânmărtean a trimis o pasă de 25 de metri spre Raţ peste fundaşul József Varga, fundaşul român a preluat, după care a centrat pe jos, Chipciu aflat la prima bară a lăsat mingea să treacă, iar Rusescu, venit din linia a doua, a reluat din direct de la zece metri în poarta lui Gabor Kiraly. Aceasta a fost prima reuşită pentru Raul Rusescu în tricoul echipei naţionale, el aflându-se la cea de-a şasea prezenţă pentru prima reprezentativă.

1-1: Dzsudzsak a transformat o lovitură liberă de la 24 de metri în stânga lui Tătăruşanu.

După reuşita lui Rusescu din prima repriză, partida a fost reluată cu o întârziere de câteva secunde din cauza zecilor de petarde aruncate de fanii de la Peluza Sud.

Atât Ungaria, în prima repriză, cât şi România, în cea de-a doua, au avut câte un gol anulat, de fiecare dată pentru ofsaid.

România: Tătăruşanu – Chiricheş, Goian (Gardoş ‘5), D. Grigore, Raţ – Hoban, Pintilii – Maxim (Stancu ’84), Chipciu, Sânmărtean (Tănase ’66) – Rusescu. Antrenor: Victor Piţurcă

Ungaria: Kiraly – J. Varga, Juhasz, Korcsmar, Kadar – A. Elek, Stieber – Lovrencsics (Simon ’63), Gera (Tozser ’77), Dzsudzsak – Szalai. Andtenor: Pal Dardai.

Cartonaşe galbene: Hoban ’18, Gardoş ’32, Grigore ’80, Chipciu ’90, Raţ ’90+2 / Gera ’26, Varga ’51, Juhasz ’69, Kiraly ’86, Korcsmar ’90+1, Tozser ’90+2

Partida a fost arbitrată de o brigadă din Scoţia avându-l la centru pe William Collum, ajutat la cele două linii de William Conquer şi Graham Chambers. Asistenţi suplimentari au fost John Beaton şi Brian Colvin, în timp ce rezervă a fost Francis Connor.

Observatorii partidei au fost Manuel Lopez Fernandez (Spania) şi Barry Bright (Anglia).

În repriza a doua, fanii de la Peluza Nord a afişat bannerul “Din ecuaţia FRF nu poate lipsi bişniţa cu bilete”

La meci au asistat aproximativ 48.000 de spectatori, între care şi circa 2.000 de suporteri unguri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here