Invizibil pe întreaga perioadă a campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, deputatul PNL Gigel Ştirbu, co-preşedinte al ACL Olt, a reapărut, luni, în spaţiul public, după ce rezultatele alegerilor l-au dat câştigător pe candidatul Alianţei Creştin Liberale, Klaus Iohannis. În acest context favorabil, Ştirbu a participat la o conferinţă de presă în care a comentat succesul ACL.
Întrebat de ce nu şi-a făcut simţită prezenţa în timpul campaniei electorale, cel puţin la Slatina, deputatul Gigel Ştirbu a răspuns că judeţul are 112 localităţi.
„După cum ştiţi, judeţul Olt are 112 localităţi, iar în unele dintre aceste localităţi a trebuit să fie şi unul ca Ştirbu”, a declarat co-preşedintele ACL Olt.
Pe timpul campaniei electorale au apărut informaţii potrivit cărora Gigel Ştirbu ar fi urmat să treacă în tabăra lui Călin Popescu Tăriceanu, cel care i-a botezat unul dintre copii. Ştirbu a negat această posibilitate. Surse politice susţin că intenţia a fost reală, dar că, în contextul în care alegerile prezidenţiale au fost câştigate de candidatul ACL, demnitarul va rămâne, evident, în noul PNL.
Gigel Ştirbu are un trecut din care nu lispesc problemele cu legea. În 2008, firma familiei sale a fost implicată într-un scandal de trafic cu alcool contrafăcut, potrivit www.indiscret.ro.
De asemenea, în urmă cu câţiva ani, deputatul a fost acuzat că a provocat trei accidente rutiere, potrivit citynews.ro. Cel mai grav dintre acestea s-a petrecut tot în 2008, când Ştirbu era secretat de stat la Ministerul Culturii şi când acesta ar fi lovit cu maşina doi tineri. Deşi martorii au declarat că l-au văzut pe Ştirbu coborând din autoturism, un alt şofer şi-a asumat accidentul. Ştirbu le-a declarat politişilor că vânduse maşina acelui şofer cu doar câteva zile înainte de accident, pe baza unei chitanţe de mână.
Către sfârşitul anului trecut, Gigel Ştirbu a tras sforile pentru ca soţia să fie unsă consilier la Autoritatea de Supraveghere Financiară. Ea a stat pe acest post circa două luni, după care, în pragul ruperii USL, a demisionat.
Javra ordinara,toata viata a facut de+astea.daca justitia din urma cu 6,7 ani era asta de astazi mititica scria pe el