Siminica Mirea, despre victoria lui Iohannis: Românii s-au revoltat împotriva pomenilor electorale

Victoria clară a candidatului Alianţei Creştin Liberale, Klaus Iohannis, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale de duminică a fost comentată, luni, într-o conferinţă de presă, de cei doi co-preşedinţi ai ACL Olt, Siminica Mirea şi Gigel Ştirbu. Potrivit acestora, majoritatea voturilor acordate lui Iohannis reprezintă expresia românilor de a fi altfel decât până acum.

Siminica Mirea a arătat, luni, jurnaliştilor că un rol important la victoria candidatului susţinut de Opoziţie l-a avut încercarea Puterii de a-i împiedica pe românii din Diaspora să voteze în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2 noiembrie.
„Românii din afara ţării s-au revoltat în urma umilinţelor la care au fost supuşi în ultimele două săptămâni, când domnul Ponta nu a făcut altceva decât să încerce să împiedice votul românilor din diaspora”, a declarat co-preşedintele ACL Olt.
Aceasta susţine că un alt rol la victoria lui Iohannis l-a avut şi efectul invers al pomenilor electorale oferite de alianţa aflată la guvernare.
„Victoria candidatului nostru vine să demonstreze că promisiunile de mărire a pensiilor, a alocaţiilor sau a altor venituri nu au putut să şteargă dorul românilor de rudele plecate în afară şi de umilinţele la care au fost supuşi acestea. Mai demonstrează ceva această victorie: că românii s-au revoltat împotriva pomenilor electorale. Şi mă refer aici la ce s-a întâmplat în judeţul nostru. Victoria domnului Klaus Iohannis, la acest scor de aproape 10 procente, a arătat că poporul nu poate fi prostit, indiferent de metodele folosite”, a afirmat Siminica Mirea.
Co-preşedintele ACL Olt crede că, din 2015, România va avea un alt guvern şi că ordinea se va instaura în România.
„Încet, încet va trebui să se reinstaureze ordinea în această ţară. Vom avea de anul viitor, cel mai probabil, un nou guvern care să implementeze o politică benefică pentru români”, a mai spus Siminica Mirea. 

1 COMENTARIU

  1. Felicitari stimata doamna, Romania are nevoie de oameni corecti si onesti, Cu Iohannis vom avea parte de decizii corecte, este un presedinte care impune respect .Victorie ! S-A INTAMPLAT CEL MAI MINUNAT LUCRU, MULTUMIM TUTUROR CARE AU VOTAT iOHANNIS !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here