Amenzi de peste 40.000 lei de la jandarmi, în noiembrie

Jandarmii olteni au sancţionat, luna trecută, nu mai puţin de 155 de persoane, valoarea amenzilor ridicându-se la peste 45.000 de lei. Ei au organizat, împreună cu poliţiştii, aproape 300 de patrule pentru asigurarea ordinii publice şi au constatat zeci de infracţiuni.

Pe timpul misiunilor de ordine publică executate în luna noiembrie, jandarmii olteni au aplicat 155 de sancţiuni contravenţionale (23 avertismente şi 132 amenzi în valoare totală de 45.600 lei), au constatat cinci infracţiuni flagrante săvârşite de trei autori şi au participat la constatarea, în cooperare cu poliţia, a altor 23 de infracţiuni săvârşite de 23 autori. 

Efectivele Jandarmeriei Olt au executat 10 misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări culturale şi sportive, 155 de acţiuni premergător şi pe timpul desfăşurării alegerilor prezidenţiale şi 12 misiuni în cooperare cu alte instituţii. Tot pe linia menţinerea ordinii publice, jandarmii au executat peste 125 de misiuni de patrulare cu şi au participat, împreună cu poliţia, la alte 285 de patrule mixte, atât în mediul urban, cât şi în cel rural. 

„Cetăţenii pot solicita sprijin în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale, la numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112 sau se pot adresa direct echipajelor de jandarmerie”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Olt, locotenent-colonelul Emanuel Botan. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here