O bătrână în vârstă de 82 de ani, din Slatina, a fost tâlhărită și bătută în locuința sa chiar în ziua de Crăciun. Femeia, fostă vânzătoare de ziare în centrul orașului, și-a dat duhul la spital din cauza loviturilor primite.
După ce făptașii, rămași încă necunoscuți, s-au făcut nevăzuți, victima, Florica Radu, a fost găsită, în jurul prânzului, zăcând inconștientă, de o vecină, care a anunțat cazul la Poliție prin numărul unic de urgențe 112. Potrivit cercetărilor, femeia a fost „călcată” de hoți pentru un telefon mobil și pentru suma de 400 de lei dispăruți de la domiciliul victimei.
„În data de 25 decembrie, în jurul prânzului, am fost sesizaţi prin 112 că femeia în vârstă de 82 de ani, din Slatina, a fost găsită de o vecină în locuința sa. Victima prezenta leziuni în zona capului și a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență Craiova. Din primele cercetări s-a stabilit că femeii îi fusese sustras un telefon mobil din locuinţă, precum şi suma de 400 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, comisarul şef Claudia Radu.
Ajunsă la spitalul din Craiova, femeia nu a supraviețuit. Oamenii legii au demarat cercetările pentru identificarea autorilor.
„Au fost deschise cercetările pentru tâlhărie urmată de moartea victimei. Autorul sau autorii n-au fost încă identificaţi până în momentul de față”, a mai spus comisarul şef Claudia Radu.
Florica Radu era cunoscută de slătineni ca vânzătoare de ziare la standul pe care l-a deținut în centrul orașului, pe bulevardul AI Cuza, imediat după 1990.