ÎNGRIJORARE Numărul elevilor din Olt scade cu până la 1.000 în fiecare an. Cauzele: scăderea natalităţii şi sărăcia

Numărul elevilor din judeţul Olt scade văzând cu ochii în fiecare an, potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean, care caută soluţii pentru îmbunătăţirea situaţiei prin implementarea unor proiecte cu finanţare europeană. Principalele cauze ale fenomenului sunt scăderea natalităţii şi sărăcia.

Situaţia este mai îngrijorătoare în învăţământul gimnazial, unde numărul de elevi scade cu până la 1.000 de copii în fiecare an, după cum spune şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Olt, Felicia man. Printre cauzele principale ale acestui fenomen se numără scăderea natalităţii, dar şi gradul de sărăcie a populaţiei care duce la sute de cazuri de abandon şcolar anual.

„În acest an şcolar în judeţul Olt îşi desfăşoară activitatea 66.084 de elevi, constituiţi în 3.212 de clase. Sunt cifre de luat în seamă. Din păcate pentru judeţul nostru, populaţia şcolară este în permanentă scădere: de la un an la altul avem scăderi, cel puţin în învăţământul gimnazial, de aproximativ 1.000 de elevi. Am realizat mai multe analize profunde cu echipa inspectoratului şcolar legate de rata de abandon şcolar şi de absenteism a elevilor din învăţământul preuniversitar din judeţul Olt, precum şi a gradului de sărăcie. Chiar dacă am constatat o îmbunătăţire a frecvenţei elevilor, gradul de sărăcie al familiilor din judeţul Olt ne-a făcut să gândim proiecte care să sprijine educarea elevilor şi tinerilor aflaţi în situaţia de abandon şcolar”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, inspectorul general Felicia Man.

Printre proiectele implementate de IŞJ Olt pentru stoparea fenomenului se numără cel intitulat „Educaţia e calea spre răspunsul la toate întrebările”, finalizat în 2013 şi care a vizat prevenirea abandonului şcolar şi reducerea absenteismului la ore.

Alte două proiecte similare sunt în curs de implementare, în centrul atenţiei fiind elevii cu risc crescut de abandon şcolar, cât şi cei care au renunţat deja la şcoală sau nu au reuşit să absolve învăţământul obligatoriu, pentru ei existând programe de tipul „A doua şansă”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.