Gheorghe Mulţescu, noul antrenor al echipei Al Ettifaq

Tehncianul Gheorghe Mulţescu a devenit noul antrenor al echipei Al Ettifaq, a anunţat gruparea din liga a doua din Arabia Saudită, pe contul de Twitter.

Mulţescu îl înlocuieşte la conducerea tehnică a formaţiei Al Ettifaq pe algerianul Taoufik Rouabah, demis în urma rezultatelor slabe înregistrate. Românul a condus, marţi, primul antrenament la noua sa echipă şi ar urma să stea pe banca tehnică a saudiţilor până la finalul sezonului.

Contactat de Mediafax, Cătălin Mulţescu, fiul tehnicianului, a declarat că ar putea să-şi însoţească părintele în Arabia Saudită, ca antrenor de portari.

“Ştiu că s-a înţeles cu cei de la Al Ettifaq, dar nu mi-a zis încă pe ce perioadă a semnat contractul. El este acolo cu secundul Yuksel Yesilova şi a condus deja primul antrenament. E posibil să merg şi eu peste câteva zile, voi vorbi astăzi cu el pentru amănunte”, a declarat Cătălin Mulţescu.

După 22 de etape, Al Ettifaq ocupă locul 4 în liga secundă saudită (16 echipe), cu 38 de puncte, la 3 puncte de Al Wehda, locul 2, şi la 4 de Al Nahdha, locul 1. La finalul sezonului, primele două clasate promovează în Liga Pro.

De-a lungul timpului, echipa din Dammam a mai fost pregătită şi de alţi tehnicieni români, Ioan Andone, de două ori, Ion Marin şi Eusebiu Tudor. În prima ligă din Arabia Saudită antrenează Victor Piţurcă, la Al Ittihad, şi Eusebiu Tudor la Al Shoalah. De curând, Laurenţiu Reghecampf a fost demis de la Al Hilal.

Gheorghe Mulţescu, 63 de ani, a antrenat ultima dată echipa FC Petrolul şi a mai stat pe banca tehnică a formaţiilor Dinamo, Dacia Unirea Brăila, Samsunspor, Kayserispor, Adanaspor, Ankaragucu, Sportul Studenţesc, Astra Ploieşti, Gaziantepspor, Politehnica Timişoara, Jiul Petroşani, FC Braşov, Universitatea Cluj, FC Vaslui, Progresul Bucureşti, Ceahlăul Piatra Neamţ şi Gaz Metan Mediaş, la multe dintre aceste formaţii el având mai multe mandate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here