Viceprimarul din Movileni a împuşcat un bărbat din Şerbăneşti, la o partidă vânătoare

Viceprimarul comunei Movileni a împuşcat un bărbat din Şerbăneşti, incidentul petrecându-se în urmă cu câteva zile, în timpul unei partide de vânătoare. Surse din mediul vânătoresc spun că evenimentul a fost un accident. Victima a ajuns la spital, unde a fost operată şi, ulterior, externată. Poliţiştii au deschis o anchetă şi fac cercetări pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Evenimentul a avut loc sâmbăta trecută, în jurul prânzului, pe fondul de vânătoare Movileni. Arma viceprimarului Alexandru Proistosu s-a descărcat în direcţia unui animal, însă două alice au ricoşat ajungând în piciorul stâng al victimei, la nivelul gambei. Persoana împuşcată, Dumitru Călin, de 56 de ani, din localitatea Şerbăneşti, a fost transportată cu ambulanţa la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Slatina.

„Pacientul a ajuns la Urgenţe în jurul orei 14.00, cu plăgi la nivelul piciorului stâng, în gambă, provocate în accident de vânătoare. El a fost internat pe Secţia Ortopedie”, au declarat surse din cadrul UPU Slatina.

Omul a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi a rămas câteva zile sub supraveghere medicală, ulterior fiind externat.

„A fost internat la noi pe secţie, i-au fost scoase alicele şi, după două zile, a fost externat”, a spus medicul care l-a avut pe pacient în îngrijire, Mohammed Katta.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care victima a fost împuşcată. „Este vorba, într-adevăr, de un accident de vânătoare în urma căruia o persoană a ajuns la spital. S-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, comisarul şef Claudia Radu.

Viceprimarul din Movileni nu a putut fi contactat pentru o declaraţie pe acest subiect. De altfel, el nici nu a fost la serviciu joi, potrivit unui funcţionar al instituţiei. Primarul comunei a avut, şi el, telefonul închis pe toată durata zilei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.