Expoziţie plastică la Slatina cu lucrări executate de angajatele Muzeului Judeţean, dedicată Zilei Femeii

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeii, la Galeria „Artis” din Slatina s-a deschis, joi, o expoziţie cu lucrări executate chiar de angajaţii instituţiei. 

Intitulată „Fantezii de primăvară”, expoziţia cuprinde obiecte lucrate în tehnici şi cu materiale diferite: quilling (hârtie rulată), cusături pe pânză cu motive de inspiraţie tradiţională, pictură pe sticlă, ouă de Paşti decorate cu seminţe, decoraţii şi miniaturi croşetate, păpuşi, vase decorate cu hârtie de orez, coji de ouă, sfoară etc. Lucrările au fost executate chiar de doamnele angajate ale instituţiei organizatoare. Este vorba de muzeografi, conservatori, restauratori, custozi şi referenţi care s-au gândit că n-ar fi rău ca, în spiritul zilei de 8 Martie, ar oferi publicului slătinean o expoziţie specială, ca şi ziua sărbătorită în zeci de ţări. 

„Pornind de la ideea că «oricine poate mânui cu îndemânare un ac ne poate face să vedem un fir care nu există», invităm publicul să ne bucurăm împreună de imaginaţia, creativitatea şi îndemânarea cu care a fost înzestrată Femeia”, a spus directorul muzeului, Laurenţiu Guţică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.