Primăria Slatina a demarat, de vineri, o nouă etapă în distribuirea pachetelor cu alimente puse la dispoziție de Uniunea Europeană pentru persoanele care îndeplinesc condițiile de a beneficia de acest drept.
Distribuirea alimentelor are loc la fosta cantină a Colegiului „Ion Mincu” (Liceul de Construcții) din strada Drăgănești, de luni până joi, între orele 09-16.00, iar vinerea între orele 09.00-13.00.
Pentru a beneficia de alimente suplimentare trebuie ca solicitanții să fi primit pachete alimentare și anterior (în perioada 20.12.2014 – 02.03.2015) pe bază de cupon sau pe lista suplimentară și să facă parte, la data distribuţiei de pachete suplimentare, din unul dintre grupurile ţintă (beneficiar ajutor social, beneficiar alocaţie pentru susţinerea familiei, şomer, pensionar, persoana cu handicap grav /accentuat).
„Primele categorii care intră în etapa de distribuire a cantităţilor suplimentare sunt beneficiarii de ajutor social (13 – 17 martie) şi beneficiarii de alocaţie pentru susţinerea familiei (18 – 20 martie), urmând a reveni cu informaţii privind planificarea următoarelor categorii, pe măsura ce se derulează activitatea de distribuire”, a precizat primarul orașului, Minel Prina.
Pe lângă actul de identitate prezentat în original, beneficiarii vor avea asupra lor copii ale documentelor de mai jos, pe care le vor preda responsabilului cu distribuirea alimentelor:
– act identitate beneficiari (buletin/carte identitate, certificat de naştere pentru minorii sub 14 ani);
– document din care să rezulte că la data distribuirii alimentelor, persoana în cauză face parte dintr-un grup –ţintă:
– dispoziţia primarului sau mandatul poştal pentru plata drepturilor de ajutor social sau alocaţie pentru susţinerea familiei,
– mandatul poştal pentru şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj în cuantum lunar de până la 400 lei, inclusiv, sau adeverinţă eliberată AJOFM pentru şomerii care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj,
– cupon sau mandat poştal pentru pensionarii cu pensie/pensii cumulate, sub 400 lei/lună;
– certificat de încadrare în grad de handicap grav şi accentuat,