DOCUMENTE / Darius Vâlcov, luat la ochi de procurori şi în cazul judecătoarei Carmen Marinescu

Senatorul Darius Vâlcov urmează să fie luat la întrebări de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi în dosarul în care preşedinta Tribunalului Olt, Carmen Marinescu, arestată preventiv, marţi, pentru luare de mită, a cumpărat un teren de la Primăria Slatina pe timpul în care primar al oraşului era fostul ministru al Finanţelor.

Anchetată în stare de arest preventiv pentru o mită de 200.000 de euro pe care ar fi primit-o de la familia interlopului Bercea Mondial pentru a da o soluţie favorabilă în dosarul în care acesta era judecat pentru tentativă de omor, Carmen Marinescu a cheltuit o parte din bani cumpărând, în 2011, un teren intravilan de 600 mp de la Primăria Slatina, semnătura de pe expunerea de motive aparţinând primarului de atunci Darius Vâlcov. Terenul, situat în Slatina, strada Aleea Tineretului, nr. 5B, a fost trecut din domeniul public în cel privat, pentru a putea fi vândut, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 170 din 26 iulie 2011 (VEZI SCAN DOCUMENT 1), preşedinte de şedinţă fiind Bogdan Apostoliceanu, care de-a lungul ultimilor, bucurându-se de susţinerea lui Darius Vâlcov, a fost promovat în diverse funcţii publice de conducere la nivel local. Terenul a fost scos, ulterior, la vânzare în temeiul Hotărârii Consiliului Local nr. 209 din 14.09.2011(VEZI SCAN DOCUMENT 2).

„După primirea sumei de 200.000 de euro, la trei luni de la pronunțarea încheierii din data de 22.09.2011, respectiv în intervalul 14 – 22.12.2011, Marinescu Eugenia-Carmen și Marinescu luliu-Severus (soțul acesteia) au achiziționat trei suprafețe de teren și o casă, două dintre aceste achiziții nefiind menționate în declarațiile de avere ale magistratului, astfel: 1.) Marinescu luliu-Severus a primit de la o persoană apropiată de avocatul Cismaru Dumitru o donație reprezentând un teren în suprafață de 703 mp și o construcție de 29 mp pe același amplasament, situat în localitatea Băile Olănești. În realitate, pentru a evita menționarea magistratului judecător Marinescu Eugenia-Carmen în contractul de cumpărare a acestui imobil, inculpații Marinescu luliu-Severus și Cismaru Dumitru au determinat-o pe proprietară să accepte încheierea unui act de donație, în realitate între părți fiind încheiat un contract tipic de vânzare-cumpărare și fiind plătit prețul de 55.000 lei. 2) Marinescu luliu-Severus a dobândit, prin cumpărare de la o altă persoană, un teren situat în localitatea Corbu, județul Constanța, în suprafață de 1250 mp. Există indicii privind subevaluarea prețului achitat de inculpat, urmând a fi efectuate în continuare cercetări în cauză cu privire la această tranzacție. Aceste două achiziții nu sunt menționate în declarațiile de avere întocmite și depuse în cursul anilor 2012 și 2013 de magistratul judecător Marinescu Eugenia-Carmen, potrivit art. 93 din Legea 303/2004. 3) Marinescu Eugenia-Carmen și Marinescu luliu-Severus au achiziționat un teren intravilan de 600 mp situat în municipiul Slatina, tranzacție consemnată în declarația de avere a magistratului. Terenul în cauză a fost trecut de către Consiliul Local Slatina din domeniul public în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului privat al municipiului Slatina prin Hotărârea Consiliului Local (C.L.) Slatina nr. 170 din 26.07.2011. În realitate aceste imobile, precum și cel situat în localitatea Corbu, județul Constanța, în suprafață de 1250 mp, au fost achiziționate din suma de 200.000 de euro pretinsă și primită de suspecta Marinescu Eugenia-Carmen prin intermediul inculpatului Cismaru Dumitru, toate aceste demersuri fiind efectuate în scopul ascunderii sau al ascunderii și disimulării originii ilicite a acestor bunuri și ajutarea persoanelor care au săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la răspunderea penală. Suspectei Marinescu Eugenia Carmen i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Tranzacţia din Slatina poate ridica suspiciuni în temeiul unor legături de rudenie între unul dintre inculpaţii arestaţi preventiv în dosarul şpăgii, avocatul Dumitru Cismaru, finul judecătoarei şi intermediarul şpăgii, şi unchi, se pare, al unui văr al lui Darius Vâlcov, Cristian Cismaru, care ulterior a devenit administrator public al Slatinei (potrivit concretinolt.ro). Surse din apropierea dosarului susţin că, date fiind aceste legături, preţul tranzacţiei şi faptul că primar al Slatinei era, atunci, Darius Vâlcov, fostul ministru al Finanţelor, urmărit penal în stare de arest la domciliu pentru o mită de două milioane de euro, va fi luat la întrebări de procurori şi în acest caz.

                        DOCUMENT 1

 

DOCUMENT 1

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here