Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale Miami Open

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory Miami Open, după ce a învins-o, marţi, cu scorul de 6-3, 7-5, pe Flavia Pennetta din Italia, locul 28 WTA şi cap de serie numărul 15, informează Mediafax, citată de b1.ro.

“A fost un meci foarte greu, ea este o mare jucătoare. În al doilea set, am fost condusă cu 2-5 şi mi-am spus că joc slab, sunt foarte nervoasă şi trebuie să-mi relaxez corpul. Am intrat pe teren mai agresivă şi am lovit mingea mai adânc. Am încercat totul şi în final am câştigat. Sunt foarte fericită. Mi-aduc aminte un meci împotriva ei, la US Open, când m-a învins în turul al patrulea. Am fost foarte dezamăgită că am pierdut acel meci. Este o jucătoare dificilă, loveşte puternic şi e greu să joci împotriva ei. Aunci eram mai mult în spatele terenului, acum sunt mult mai agresivă, am mai multă încredere şi cred că am şanse la fiecare meci. Lupt şi vreu să câştig fiecare meci”, a declarat Halep la finalul meciului care a durat o oră şi 31 de minute.

Halep, 23 de ani, şi Pennetta, 33 de ani, s-au mai întâlnit de trei ori şi de fiecare dată s-a impus sportiva italiană. Ultimul lor meci a fost la ediţia 2013 a US Open, în faza optimilor de 
finală, iar scorul a fost de 6-2, 7-6 (3).

În faza următoare, Halep va juca împotriva jucătoarei americane Sloane Stephens, locul 45 WTA, care a eliminat-o, luni, cu scorul de 6-4, 7-6 (5), pe sportiva elveţiană Belinda Bencic, locul 34 WTA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here