Slătinenii au avut parte, sâmbătă după-amiază, de un spectacol aparte de jazz oferit, în aer liber, de formația Forțelor navale ale SUA din Europa și Africa, „Diplomații Jazz-ului”, care au încântat publicul cu piese de forță ale genului, ritmurilor instrumentale alăturându-se cele vocale. Prestația soldaților americani a fost precedată de minispectacole oferite de formații folclorice din Olt și de formația de stradă a Primăriei Slatina, Lyra Band.
Evenimentul a fost deschis, pe platoul Casei Tineretului, cu un program folcloric susținut de câteva ansambluri folclorice locale. A urmat o defilare spectaculoasă pe bulevardul A.I.Cuza, până pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor, la care au participat, pe lângă militarii americani, artiștii olteni implicați în eveniment, dar și zeci de majorete de la liceele slătinene. Parada s-a oprit la fiecare intersecție, cele două formații bucurând publicul strâns pe trotuare cu piese de fanfară foarte apreciate de privitori.
În deschiderea spectacolului propriu-zis a evoluat, pe scena amplasată în fața Casei de Cultură a Sindicatelor, formația de estradă a primăriei, care a interpretat, sub bagheta dirijourului Ilie Hău, piese din mai multe genuri muzicale ale repertoriului universal, din catre nu a lipsit, evident, jazz-ul. Militarii americani și-au intrat și ei în pâine, atrăgând aplauze la scenă deschisă pentru piesele interpretate nu doar instrumental, ci și vocal.
Evenimentul a fost pus la cale de militarii SUA din cadrul Bazei Deveselu. De altfel, un spectacol similar s-a derulat, tot sâmbătă, și la Caracal, în Parcul „Constantin Poroineanu”.