O fetiţă de şapte luni din Coloneşti a murit la trei zile după ce i s-a administrat un vaccin

O fetiţă de doar şapte luni din localitatea Coloneşti a murit, în 2 mai, la trei zile după ce i s-a administrat un vaccin. Micuţa a fost supusă, înainte de vaccinare, unui consult medical, medicul de familie nesesizând nimic suspect la ea. Potrivit medicilor legişti, decesul copilei a fost cauzat de o insuficienţă cardio-respiratorie acută, generată, la rândul ei, de o pneumonie interstiţială. Moartea micuţei a survenit la numai o săptămână de la botez.

 

Părinţii au mers cu micuţa, Paula-Ştefania, la cabinetul medicului de familie Rodica Iuţalim din Coloneşti în data de 29 aprilie. Doctoriţa a consultat-o pe fetiţă şi, nesesizând nimic suspect în starea ei de sănătate, i-a spus asistentului medical să o vaccineze. La trei zile după administrarea vaccinului, copila a murit. Dusă la spital, medicii nu au mai putut nimic decât să constate decesul. Potrivit certificatului medical eliberat de medicii legişti, cauza morţii a fost insuficienţă cardio-respiratorie acută. În documentul medical se mai arată că boala care a declanşat insuficienţa cardio-respiratorie acută a fost pneumonia interstiţială. Medicii specialişti susţin că, în acest caz, poate fi posibil orice, dar că adevărul poate fi aflat numai după apariţia rezultatului histopatologic.

 

„Sunt aşa-numitele forme fulminante ale pneumoniei de care se poate muri şi în 24 de ore, dar aceste forme nu sunt atât de frecvente. Altfel, o pneumonie se poate instala, şi la sugari, şi la copii mai mari, într-o zi, două, trei, deci sunt situaţii de câteva zile, după care apar simptomele. Dar asta se poate stabili ulterior, după ce apare rezultatul examenului histopatologic. Ar fi trebuit şi părintele să vadă ceva, Doamne iartă-mă, la copil, după ce el a fost consultat de medic. Dacă nu a pus probleme şi medicul l-a vaccinat, ulterior nu au fost probleme? În următoarea zi nu au apărut probleme, copilul nu a făcut, de exemplu, febră? Dacă erau probleme nu îi băgăm totul în cârcă medicului de familie că nu a văzut ceva la momentul respectiv. Eu mai degrabă aş reproşa familiei că nu s-a uitat cu atenţie, să vadă şi să ducă copilul la investigaţii suplimentare, că, totuşi, nu mori aşa de uşor, chiar dacă eşti un copilaş. Repet, însă, doar rezultatul examenului de laborator poate lămuri situaţia”, a declarat, pentru Gazeta nouă, medicul Mircea Alin Rusu, şeful Secţiei Pneumologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina,

 

Suspect este faptul că, în timp ce doctoriţa Rodica Iuţalim susţine că vaccinul a fost administrat de asistentul medical Ion Roşu, încadrat nu la cabinetul său medical, ci la cel al soţului ei, tatăl fetiţei, Dumitru Rizea, susţine că vaccinul i-a fost administrat micuţei de medicul de familie. Pe de altă parte, tatăl copilei mai spune că, prezent la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, unde a fost dusă micuţa, l-a auzit vorbind pe medicul legist care a efectuat autopsia că este foarte posibil ca fetiţei să i se fi tras de la vaccin. „S-a vorbit că de la vaccin s-a întâmplat totul. Am auzit asta la morgă, când i s-a făcut autopsia, de la medici”, a declarat Dumitru Rizea, citat de Gazeta Nouă. Bărbatul spune, totuşi, că nu va întreprinde nimic în vederea unei eventuale anchete în acest caz.

 

Contactat telefonic, medicul de familie a declarat că vaccinul administrat fetiţei nu poate fi considerat o cauză a morţii şi a dat vina, în eventualitatea în acre există vreo culpă, pe părinţi. „Am rămas stupefiată pentru că, atunci când am vaccinat copilul, în urma consultaţiei, a fost perfect sănătos. Deci n-a avut absolut nimic în urma consultaţiei. De aceea l-am şi vaccinat, şi nu este la prima vaccinare. Deci nu este legat de vaccinare, nu este legat de faptul că ar fi fost bolnav. Iar diagnosticul de la anatomo-patologic suspicionează o pneumopatie interstiţială, dar probabil de aspiraţie, aceasta însemnând o aspiraţie prin alimentaţie. Probabil că copilul a fost lăsat nesupravegheat după alimentaţie şi a făcut o pneumopatie de aspiraţie, nicidecum o pneumopatie ca boală”, a declarat dr. Rodica Iuţalim.

 

Probitatea profesională a soţilor Rodica şi Traian Iuţalim, care practică medicina de familie în Coloneşti de multă vreme, este pusă la îndoială de mai mulţi localnici, potrivit Gazeta Nouă. Profesoara Carmen Stoica spune că nepotului său, elev, nu i s-a administrat un vaccin în şcoală, motivându-se că nu se află pe lista de pacienţi a medicului Rodica Iuţalim. O altă localnică, Luminiţa Ene, îl acuză pe soţul doctorei că, în urmă cu 12 ani, ar fi generat decesul fiicei ei după ce i-ar fi administrat greşit un antibiotic. „În urmă cu 12 ani am născut o fetiţă căreia, la două săptămâni, i-a apărut o infecţie la un sân. Speriată, am chemat medicul de familie, pe domnul doctor Traian Iuţalim, care ne-a dat nişte pastile de oxacilină şi ne-a spus să îi dăm fetiţei câte o jumătate la opt ore. Nu ne-a dat un sirop, ceva, ci pastile. După patru zile fata a început să se înnegrească şi nu a mai mâncat. Am chemat din nou medicul, care a consultat-o şi a spus că e caz de spital. A chemat salvarea, m-a luat cu maşina lui şi m-a dus cu fetiţa în satul Coloneşti, unde am aşteptat salvarea. Eu strigam că moare fetiţa, să ieşim înaintea salvării, să n-o mai aşteptăm în sat, dar nimic. Când am ajuns la spital, fetiţa a murit”, povesteşte femeia, care afirmă că medicul legist care a efectuat autopsia micuţei a sfătuit-o să acţioneze împotriva medicului pentru că moartea micuţei a fost cauzată de antibioticul prescris de el. Sărăcia a împiedicat familia să pornească un război.   

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here