Aproape 60 de persoane din Olt au ajuns, în prima jumătate a lunii mai, la spital din cauza înţepăturilor de căpuşe, mai mult de jumătate dintre cazuri fiind înregistrate săptămâna trecută. În două dintre aceste cazuri pacienţilor le-au fost recoltate probe pentru investigaţii suplimentare la laboratorul din cadrul Institutului Cantacuzino Bucureşti.
În prima jumătate a lunii mai, nu mai puţin de 58 de persoane au ajuns la spitalele din Slatina şi Caracal după ce au fost înţepate de căpuşe, se arată într-o statistică a Direcţiei de Sănătate Publică Olt. 30 de cazuri au fost înregistrate numai săptămâna trecută, în cazul a doi pacienţi fiind nevoie de investigaţii suplimentare la laboratorul din cadrul Institutului Cantacuzino Bucureşti.
„În ultima săptămână s-au înregistrat 30 cazuri de înţepături provocate de căpuşe, care s-au prezentat în serviciie specializate ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina şi ale Spitalului Municipal Caracal. Investigăm cazurile care prezintă muşcatură de căpuşă când sunt asociate cu simptomatologia unei manifestări clinice pentru Boala Lyme. Până în prezent numai două cazuri au necesitat investigarea cu laboratorul pentru Boala Lyme (borelioza), probe aflate în lucru în laboratorul din cadrul Institutului Cantacuzino Bucureşti”, a declarat purtătoarea de cuvând a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt, Gabriela Gogiu.
În cadrul măsurilor de protecţie personală împotriva infestării cu căpuşă specialiştii DSP Olt recomandă populaţiei purtarea unor haine deschise la culoare cu pantaloni lungi, introduşi în şosete de culoare deschisă şi cu textură deasă în cazul deplasării în zone de risc, precum şi purtarea unor pantofi fără orificii sau decupaje.
În cazul în care se constată prezenţa unei căpuşe fixată pe piele, cei în cauză trebuie să se prezinte de urgenţă la medic, atât în scopul extragerii corecte a căpuşei, cât şi în vederea educaţiei pentru observarea eventuală a apariţiei unor simptome.
Borelioza poate fi diagnosticată numai prin probe de laborator, dar nu mai devreme de 21 zile de la debutul înţepăturii de căpuşă.
Creşterea numărului de boli infecţioase transmise prin vectori este favorizată de schimbările climatice, precum fluctuaţiile de temperatură sau precipitaţii abundente.