Campania „Respect pentru cetăţean”: Primăriile vor scurta timpii de răspuns la solicitările oamenilor

Pentru scurtarea timpilor de răspuns la diversele solicitări adresate de către cetățeni primăriilor, acestea vor trebui să deţină informaţii despre toate instituţiile publice deconcentrate din judeţ, precum şi despre structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

În acest sens, Prefectura Olt va realiza un „document-portofoliu pentru primării“ care va cuprinde datele de contact ale tuturor structurilor MAI și instituțiilor publice deconcentrate din judeţ, programul de lucru şi programul de audienţe al acestora, principalele activități desfășurate în raporturile dintre cetățeni și instituție, cereri şi declaraţii tip utilizate de oameni pentru acordarea unor servicii, proiecte şi programe aflate în derulare. Oamenii vor cunoaşte tipurile de avize şi autorizaţii necesare desfăşurării unor activităţi sau implementării anumitor proiecte finanţate din fonduri europene sau din alte surse şi vor putea intra mai uşor în posesia lor. 

Documentul-portofoliu va fi pus la dispoziția tuturor primăriilor din județ și va fi afișat pe pagina de internet a prefecturii.

„Acțiunea se desfășoară în cadrul campaniei «Respect pentru cetățeanc» și este derulată de Instituţia Prefectului în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul Județean de Jandarmi și cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt”, a precizat, prin intermediul unui comunicat de presă, prefectul judeţului, Silviu Neacşu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here