Un tren interregio a lovit un TIR la Fărcaşele, Olt. Şoferul camionului a murit pe loc

Un bărbat de 48 de ani din Caracal a murit, sâmbătă, după ce TIR-ul pe care îl conducea a fost lovit de tren pe raza comunei Fărcaşele. Victima a fost găsită în cabina camionului la o distanţă de 400 de metri de la impact.
 
Accidentul a avut loc în jurul orei 13.00, la o trecere la nivel cu calea ferată, în eveniment fiind implicat trenul interregio 1692, care circula pe ruta Timişoara – Bucureşti Nord. Potrivit informaţiilor furnizate de echipele de intervenţie, şoferul TIR-ului încărcat cu piatră nu s-a asigurat la trecerea peste calea ferată, fiind lovit în plin de tren. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri şi o ambulanţă.
 
„Dispeceratul comun ISU-Ambulanță a fost informat, sâmbătă, 23 mai, în jurul orei 13.00, prin numărul unic de urgenţă 112, despre producerea unui accident feroviar la o trecere la nivel cu calea ferată din comuna Fărcașele, sat Fărcașul de Jos. În accident au fost implicate trenul InterRegio 1692, Timișoara-București Nord și un autotren încărcat cu pietriș. La fața locului au fost mobilizate în cel mai scurt timp forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Caracal, Gărzii Stoenești și Grupa Operativă a ISU Olt. În sprijinul pompierilor a venit și o ambulanță de la SJA”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu. 

Echipajele de intervenție au acționat pentru descarcerarea șoferului autotrenului, găsit în capul tractor al autocamionului la aproximativ 400 de metri de locul impactului, în stare de inconștiență. 

 
„Acesta a fost scos din cabina grav avariată, după aproximativ 10 minute, fiind preluat, fără puls, apneic, cu midriază fixă și traumatisme multiple de personalul medical. Aceștia au început imediat manevrele de resuscitare, fără rezultat favorabil, decesul fiind constatat de echipajul de la Ambulanţă”, a mai spus reprezentantul ISU Olt.
 

În momentul producerii accidentului, în tren se aflau aproximativ 160 de călători, dar niciunul dintre aceștia nu a necesitat îngrijiri medicale. Conductorul de locomotivă, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din orașul Balș, a fost rănit ușor în urma impactului. În urma evenimentului traficul feroviar a fost întrerupt aproape trei ore, fiind afectate trenurile de călători InterRegio 1824 Deva – București, care a staționat în gara Caracal, InterRegio 1691 București – Timișoara, care a staționat la intrarea în comuna Fărcașele și Regio 9006 Craiova – București, care a staționat în gara Caracal. 

 
Trenul implicat în accident a fost retras în gara Caracal, iar vagoanele au fost cuplate la trenul InterRegio 1824, preluând toți călătorii care circulau spre București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.