Cătălina Ponor și Marian Drăgulescu s-au reîntors în gimnastica de performanță, după trei ani de pauză

Cătălina Ponor și Marian Drăgulescu au revenit în gimnasitca de performanță, după aproape trei ani de pauză

Multipla campioană la gimnastică, Cătălina Ponor, s-a reîntors în concurs cu ocazia amicalului România-Franţa, de la Izvorani, ea concurând la trei aparate, informează Mediafax.

Cătălina Ponor este triplă campioană olimpică la Jocurile Olimpice din 2004 şi dublă medaliată la ediţia din 2012, ediţie după care şi-a anunţat retragerea din competiţii.

Și-a anunțat însă revenirea în gimnastică în 2015, iar în cadrul acestei competiții Ponor a primit următoarele note: 14,900 la bârnă, 14,850 la sărituri şi 13,950 la sol.

Și Marian Drăgulescu s-a reîntors în gimnastică în luna ianuarie după aproape trei ani de la retragerea din competiții cucerind medalia de aur la sărituri şi pe cea de bronz la bară, în cadrul Cupei Israelului, desfăşurată la Tel Aviv.

Potrivit digisport.ro, acesta a prticipat la cinci aparate, mai puțin la inele. În primul său concurs oficial Marian a luat nota 15,650 la sărituri şi 14,550, la bară.

Drăgulescu a luat o medalie de argint și două de bronz la Jocurile Oimpice de la Atena, în 2004. Acesta are în palmares alte 8 medalii de aur la Campionatele Mondiale și 9 de aur la Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here