Actualul deputat Emil Moţ va fi candidatul PSD la funcţia de primar al Slatinei. Decizia social-democraţilor a fost anunţată în biroul municipal PSD Slatina din 28 septembrie de către vicepreşedintele PSD Olt Ioan Nedelea, potrivit surselor OLT-ALERT.
Aşadar, deputatul Emil Moţ a ieşit învingător din competiţia internă privind desemnarea candidatului PSD la funcţia de primar al Slatinei. De altfel, decizia social-democraţilor a devenit previzibilă încă din seara zilei de 9 septembrie, când Emil Moţ a fost propus şi ales în funcţia de preşedinte al PSD Slatina. Ea doar trebuia oficializată, lucru care s-a produs marţi seară, în şedinţa biroului municipal al PSD Slatina.
Pentru desemnarea candidatului la Primăria Slatina social-democraţii olteni au comandat un sondaj de opinie ale cărui rezultate nu au fost făcute încă publice. În sondaj au intrat, alături de Emil Moţ, Andrei Iordache (manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina), Rădiţa Piroşca (şefa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt), Cristian Cismaru (administrator public al Slatinei) şi Silviu Neacşu (prefect de Olt).
Emil Moţ s-a născut la 28 aprilie, 1981, la Slatina. Absolvent al Colegiului Naţional „Radu Greceanu” din Slatina, el este licenţiat în ştiinţe politice şi deţine o diplomă de masterat în drept internaţional şi comunitar. De-a lungul anilor, actualul preşedinte al PSD Slatina a absolvit mai multe cursuri de perfecţionare în cadrul Institutului Naţional de Administraţie. A ocupat, de asemenea, diverse posturi în proiecte cu finanţare europeană, iar în perioada 2005 – 2008 a fost avocat. În 2008 a intrat funcţionar în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt, instituţie unde a deţinut diverse funcţii, respectiv şef serviciu, director executiv adjunct şi director general. Vreme de câte luni, în 2009, a condus şi Garda de Mediu Olt, iar în perioada iunie – noiembrie 2012 el a ocupat funcţia de secretar de stat în Ministerul Mediului şi Pădurilor. La alegerile generale din 2012 Emil Moţ a fost ales deputat de Olt din partea Partidului Social Democrat.