Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Olt a rămas, de miercuri, fără şef după ce Gheorghe Iorga, care ocupa cu delegaţie funcţia de director executiv al instituţiei, a preluat, prin detaşare, atribuţiile de şef al Direcţiei pentru Cultură Alba.
Gheorghe Iorga a fost detaşat, prin Ordinul 191/13.10.2015, la conducerea Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional (DCPN) Alba, începând cu data de 14 octombrie 2015, la solicitarea Ministerului Culturii, după ce directorul executiv al acestei instituţii a fost suspendat din funcţie. Iorga este detaşat pentru o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii.
„Am fost solicitat şi consultat de Ministerul Culturii pentru detaşarea în interes de serviciu, pentru o perioadă de 30 de zile, pe funcţia de director executiv al Direcţiei pentru Cultură Alba. Într-un final, am acceptat. Nu ştiu ce probleme are domnul director de la Alba, am înţeles că este suspendat din funcţie şi că are la dispoziţie 30 de zile să îşi rezolve problemele”, a confirmat informaţia Gheorghe Iorga.
Întrebat cine va conduce în absenţa sa DCPN Olt, Iorga a spus că nu ştie nimic. „Nu ştiu nimic în legătură cu această problemă. Eu am acceptat detaşarea, ce soluţie va adopta ministerul pentru Direcţia de Cultură Olt nu ştiu”, a mai spus Gheorghe Iorga.